Restricții de circulație pe autostrada A1, la Dobra (Hunedoara): Se circulă doar pe banda a doua, sensul spre Nădlac!
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe autostrada A1, la kilometrul 399+505, în zona Dobra (județul Hunedoara), circulația se desfășoară doar pe banda a doua, pe sensul de mers spre Nădlac.
Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de reparații la sistemele de acoperire ale rosturilor de dilatație de la podul peste râul Mureș. Astfel, banda de urgență și banda 1 sunt închise temporar traficului rutier.
După finalizarea lucrărilor pe acest sens, echipele antreprenorului Neotehnic vor începe intervențiile și pe calea 1, sensul de mers spre Sibiu, urmând același tip de lucrări de întreținere și reparații.
Autoritățile îi îndeamnă pe conducătorii auto să manifeste atenție sporită în zona lucrărilor, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să respecte semnalizarea temporară instalată pe șantier.
Recomandare: conduceți cu prudență și păstrați distanța de siguranță față de celelalte vehicule.