România deţine în subteran peste 1.500 tone aur: Dacă-l exploatăm acoperim 50% din datoria publică!
Geologii români estimează că în subsolul ţării, peste 90% în Munții Apuseni, există 1.500 tone aur. Din cauza costurilor mari de exploatare, o mare parte din aur va rămâne în pământ mult timp de-acum încolo.
La un simplu calcul, valoarea pe piață a aurului (a celor 1.500 tone, plus alte metale prețioase) este de peste 90 miliarde de euro, adică, dacă l-am exploata am acoperi 50% din datoria publică, dat fiind faptul că în 2023, România ajunsese la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 147 miliarde de euro.
„Cantitatea de 1.500 tone nu cred că este supraestimată, deşi nu toate prognozele sunt conturate cu aceeaşi precizie. Unele date se bazează pe cercetări amănunţite. Roşia Montana este campionul absolut, cu rezerve între 600 şi 700 tone de aur, dar mai sunt la Bucureşci-Rovina cam 100 tone de aur, sau la Barza, circa 300 de tone”, explica înainte de începerea protestelor anti-RMGC de la Roșia Montană, fostul director ştiinţific al IGR, Gavril Săbău, pentru România Liberă.
Vă reamintim, ultima mină din Munții Apuseni a fost închisă în 2007, la Barza, în judeţul Hunedoara, deşi la data închiderii se estima că acolo mai erau cam 300 tone de aur. Atunci, s-a considerat că mina nu mai este eficientă: „O mină de aur, pentru a fi eficientă, trebuie să beneficieze de suport investiţional. Dar statul român nu a mai investit. Preţul internaţional al aurului a coborât foarte mult, compania avea datorii, aşa că exploatarea părea să fie ineficientă”, explica în 2011, primarul din Brad, Florin Cazacu, fost lider sindical la Mina Barza.