România poate pierde miliarde de euro dacă nu exploatează grafitul! Este „noul aur” în 2024! Miruță, USR: „Nu ne mai putem permite ratarea finanțării”
USR solicită urgent Guvernului Ciolacu să transmită Comisiei Europene planul de valorificare a zăcămintelor de grafit de la Baia de Fier, pentru care România ar putea obține finanțare europeană.
În caz contrar, țara riscă să piardă miliarde de euro. Guvernul Ciolacu mai dispune de doar o zi pentru a trimite acest plan către Comisia Europeană.
„Grafenul, care se obține prin exfolierea grafitului, este noul aur în 2024, iar România se numără printre puținele țări din lume unde acesta există. Cer Guvernului României să nu rateze iarăși ocazia pentru exploatarea grafitului de la Baia de Fier! Sunt mai puțin de 3 zile (declarația e făcută în 19 august – nota redacției) până când expiră termenul în care Guvernul poate să trimită un proiect pentru a primi finanțare europeană dedicată pentru exploatarea grafitului de la Baia de Fier. Până acum nu a făcut-o. Lăsați interesele mărunte, gândiți la nivel mare și lăsați zona aceasta să se dezvolte”, declară deputatul USR de Gorj Radu Miruță.
Grafenul este considerat mineralul minune, ridicând barierele tehnologice în cele mai moderne și importante industrii: microelectronică, energetică, aerospațială. În anii 2000, la Baia de Fier se exploatau 40.000 de tone de grafit anual. Astăzi, în 2024, liderul exploatării de grafit în Europa este Norvegia, care procesează 10.000 de tone de grafit anual. Deci, de patru ori mai mult se poate face în România. În plus, grafitul românesc are o calitate fantastică, având o puritate de 98%.
În 2020, pe când era ministru al Economiei, Claudiu Năsui a înțeles importanța uriașă a grafitului din județul Gorj și a luat măsuri pentru punerea acestuia în valoare și pentru a pune România pe harta producției de baterii. Noul ministru PSD al Economiei care i-a urmat a pus însă demersul pe pauză.
22 august, ora 12.00, este termenul până la care Guvernul României, prin Ministerul Economiei, trebuie să transmită Comisiei Europene proiectul prin care să prezinte ce are de gând să facă cu grafitul de la Baia de Fier.
„Comisia Europeană a considerat grafitul o materie primă rară, critică, pentru care acordă finanțare, realizarea drumului, alimentarea cu energie electrică, facilități pentru exploatarea grafitului. Noi, USR, am propus de două ori în Parlament finanțarea de la bugetul de stat a exploatării de la Baia de Fier, PSD și PNL au respins, Comisia Europeană ne întinde acum o mână. Exploatarea grafitului e o industrie de miliarde de euro și ar crea în județul Gorj sute de locuri de muncă. Nu ne mai putem permite ratarea finanțării”, afirmă deputatul USR Radu Miruță.
Ce răspunde ministrul economiei, Ştefan Radu Oprea?
Ministrul Ştefan Radu Oprea anunţă că Salrom SA va depune pe platforma europeană dedicată două proiecte pentru exploatarea superioară a grafitului. ”Primul proiect implică extracţia şi procesarea primară a şisturilor grafitoase pentru a produce grafit de calitate pentru baterii. Proiectul include dezvoltarea de infrastructură necesară pentru extracţie, precum şi instalarea de echipamente de procesare care să transforme materia primă brută în grafit de înaltă puritate, esenţial pentru producţia de baterii, în special pentru vehicule electrice şi sisteme de stocare a energiei. Titlul Proiectului : Battery-Grade Graphite Extraction Project at ”Baia de Fier” Site – Sustainable Development and Innovation for the Future of Energy of the European Union. Nume Legal Înregistrat: Proiect de Extracţie a Grafitului de Calitate pentru Baterii din arealul „Baia de Fier”. Suma solicitată: 198.306.135 Euro”, anunţă ministrul.
Oprea precizează că cel de-al doilea proiect are în vedere valorificarea finală a şisturilor grafitoase într-un complex de procesare în care să se folosească tehnologii de ultimă generaţie, adică un proiect de procesare a grafitului pentru baterii la situl „Baia de Fier” – Consolidarea lanţului de aprovizionare strategic al UE pentru tehnologiile energetice curate.
„Acest proiect are ca scop înfiinţarea unor facilităţi avansate de procesare la situl Baia de Fier pentru a transforma grafitul extras în material de calitate pentru baterii, inclusiv grafen. Se pune accent pe consolidarea lanţului de aprovizionare strategic al UE pentru tehnologiile energetice curate, asigurând că grafitul îndeplineşte standardele înalte necesare pentru utilizarea în bateriile pentru vehicule electrice şi alte soluţii de stocare a energiei. Titlul Proiect: Battery-Grade Graphite Processing Project at ”Baia de Fier” Site – Enhancing EU’s Strategic Supply Chain for Clean Energy Technologies. Suma solicitată: aprox. 247.000.000 Euro”, spune Ştefan Radu Oprea.
Ministrul menţionează că, mai mult decât atât, într-o viitoare sesiune ce se va deschide în primăvara anului viitor se va depune şi o a treia Cerere de finanţare referitoare la protecţia mediului şi sustenabilitatea exploatării de şisturi grafitoase din arealul Baia de Fier.