România – Ucraina 3-0 la Euro 2024! Toți cârcotașii care spuneau că pierdem, acum pun tricolorul pe net!
Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E.
Este o palmă dată tuturor „specialiștilor” în fotbal din România care cârcoteau pe la colțuri că România va fi zdrobită în meciul cu Ucraina.
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România – Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George…”
„Îmi cer scuze dacă v-am jignit vreodată pe voi, cei din presă! Le cer scuze și celor două-trei mii de fani care ne-au huiduit și au plecat de la meciul cu Bulgaria! Nu sunt deloc ironic. Sunt scuze sincere.
Ceea ce vă rog eu, ca și căpitan al echipei, indiferent de ceea ce se va întâmpla la meciul următor și la Euro, indiferent dacă veți scrie sau vorbi de bine sau de rău, vă rog… Să rămână totul la critică! Pentru că în doi ani ați dus-o la un alt nivel. Și n-am zis niciodată nimic.
Ați jignit colegi de-ai mei, pe mine… Iar acum câteva zile, înainte de Euro… Nu avem nicio problemă cu critica, să ziceți că eu sunt slab, că ăla e slab, că celălalt. Dar nu jigniți! Ceea ce i-ați făcut lui George (n.r. Pușcaș) în ultimul an și jumătate… Pot să accept, sunt cel mai slab număr 10, n-am nicio problemă…
Visul meu de mic a fost să ajung la națională. Și eu, ca și voi, am trecut prin multe. Încercăm să ne facem treaba cât mai bine.
Criticați, cât vreți, dar nu ne mai jigniți! Citiți articolele pe care le-ați scris… Nu poți, dacă ai suflet în tine, să scrii asemenea cuvinte despre un jucător sau altul”, a declarat Stanciu, la conferință.