Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Minei Iosif și extinderea facilităților de tratament din cadrul Salinei Turda!

S-a semnat contractul de finanțare pentru  modernizarea Minei Iosif și extinderea facilităților de tratament din cadrul Salinei Turda!

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare turistică din zonă: modernizarea Minei Iosif și extinderea facilităților de tratament din cadrul Salinei Turda. Valoarea totală a proiectului depășește 25 de milioane de euro.

„Un proiect de echipă, pentru un oraș care crește. În spatele fiecărei investiții mari stau luni întregi de muncă administrativă, documentații complexe, avize, negocieri și colaborări între instituții. Astăzi, Turda face un pas uriaș înainte, pentru că am semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea turistică a Salinei Turda prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament”, a transmis primarul Cristian Matei.

Edilul a subliniat că acest proiect nu este doar o investiție financiară, ci reflectă o viziune amplă asupra viitorului orașului: atragerea de fonduri europene, dezvoltare sustenabilă și respect față de patrimoniul local.

Prin implementarea proiectului:

  • Mina Iosif, cunoscută și sub numele de „Sala Ecourilor”, va fi complet reabilitată, cu respectarea elementelor de patrimoniu, dar și cu integrarea unor soluții moderne.
  • Va fi realizat un tunel nou de legătură către Mina Terezia, ceea ce va permite un circuit turistic mai fluid și mai atractiv.
  • Baza de tratament va fi modernizată, iar noile dotări vor atrage turiști nu doar din România, ci din întreaga lume.

„Aceasta este administrația pe care ne-am propus-o: una care aduce bani europeni în comunitate, care transformă ideile în proiecte concrete și care știe că dezvoltarea nu înseamnă doar drumuri asfaltate, ci și investiții în identitatea și viitorul orașului. Mergem mai departe, cu fiecare proiect, construind împreună Turda pe care ne-o dorim: modernă, atractivă, respectată”, a mai adăugat Cristian Matei.

Semnarea acestui contract de finanțare reprezintă un nou pas în consolidarea Salinei Turda ca una dintre cele mai importante atracții turistice din România, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale a întregii zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *