Sabin Demea, candidat Forța Dreptei pentru Camera Deputaților, își prezintă planurile pentru dezvoltarea Aradului
Un demers de dezvoltare a orașului Arad trebuie să țină cont de mai mulți factori printre care cei mai importanți sunt demografia/populația și poziționarea urbei în regiunea de vest a țării. Privitor la populație trebuie subliniat faptul că Aradul este orașul cu cea mai accentuată depopulare dintre orașele relevante din regiunea de vest (în timp ce Timișoara și Oradea acumulează populație, Aradul pierde constant după 1990), astfel că în momentul de față mai dispune de circa 140.000 de locuitori, cam jumătate din câți avea în anii 1978-1980, când era un important centru industrial în multiple domenii.
Depopularea este un fenomen care ar trebui abordat de urgență, deoarece cel puțin doi dintre tineri care împlinesc 18 ani intenționează să plece din oraș spre alte centre din țară sau în străinătate. Deși are două universități, nu poate genera atractivitate pentru investiții cu plus valoare mare precum Cluj-Napoca sau Timișoara. În ultimii ani, o categorie tot mai consistentă de arădeni resimt lipsa unor repere de divertisment și recreere în oraș. În acest context, credem că realizarea unui complex de acest gen care să cuprindă inclusiv un aquapark printr-un parteneriat public privat ar fi extrem de oportun. Trebuie gândit și conturat inclusiv un brand pentru oraș, care să particularizeze urbea la nivel național și chiar internațional.
Din această perspectivă, valorizarea patrimoniului arhitectural unic al orașului reprezintă un imperativ, alături de valorificarea cultural-turistică a falezei Mureșului, una dintre cele mai generoase din România. Este clar că cel mai rezonant proiect pentru Arad ar fi reprezentat de reabilitarea Cetății, însă trebuie pus în balanță bugetul semnificativ necesar și realitățile financiare ale orașului. În plus, un astfel de proiect ar trebui să vizeze o zonă metropolitană care ar dispune de o populație de circa un milion de oameni. Un alt aspect unde s-ar putea acționa îl reprezintă supradimensionarea aparatului administrației locale (companiile și regiile din subordinea Primăriei și CLM), inclusiv al Poliției Locale. În această zonă se impune optimizarea activităților și corelarea cu realitățile socio-economice.
Din punct de vedere cultural, există un potențial semnificativ în Arad, iar din această perspectivă considerăm că orașul trebuie să se deschidă și să investească mai mult în promovarea internațională. Există în momentul de față doar „turism de o zi” în Arad, cu precădere cel din partea maghiarilor care vin la obiectivele cu caracter istoric (Parcul Reconcilierii, Subcetate și Biserica catolică). Nu avem în Arad un turism mai consistent, de weekend sau chiar pe mai mare durată, aspect care ar trebui schimbat.
Economic considerăm că este imperios necesar să fie identificate câteva domenii în care Aradul să înceapă să reprezinte un punct de referință (de exemplu realizarea unui hub IT sau de altă natură ). Aici trebuie reținut și aspectul că Aradul este totuși aproape de Timișoara (50 km) și foarte multe activități economice dar și resursă umană înalt calificată sunt atrase în orașul vecin.
Sabin Demea, candidat Forța Dreptei Arad pentru Camera Deputaților
CMF: 11240022