Sărbătoarea de la Crucea Iancului, abandonată de PSD și PNL. George Simion și AUR au luat laurii!

Sărbătoarea de la Crucea Iancului, de la Mărișel, din 2024, a fost dominată politic de naționaliștii de la AUR care au adus circa 800 de membri din zona Munților Apuseni. Dacă George Simion a binevoit să participe la eveniment, alături de șefi de organizații județene din zonă, din respect pentru Avram Iancu, liderii „Monstruoasei Coaliții” Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au spus pas, din partea PNL și PSD participând figuri politice din eșalonul doi, dintre cele mai „proeminente” deputatul Radu Moisin, fostul senator – Alexandru Cordoș și Ioan Oleleu.
Festivitățile au debutat la ora 12:00 cu o slujbă de pomenire la monumentul „Crucea Iancului” din zona Fântânele, urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori și discursuri susținute de oficialitățile locale și județene.
Astfel, prezent la eveniment, președintele AUR, George Simion, a cerut participanților să nu-și piardă credința în românism, în România și să cinstească memoria Craiului Munților – Avram Iancu.
De asemenea, important de menționat că liderul AUR l-a lăudat pe primarul Viorel Ghic pentru organizare, cu adevărat o gazdă care face cinste Mărișelului.
@cluj.1 George Simion: Salutări din Munții Apuseni de la Crucea Iancului! #georgesimion #partidaur #muntiiapuseni #apuseni #cruceaiancului #apuseni #cluj ♬ sunet original – Cluj 1
Liderul AUR Hunedoara, Tiberiu Barstan, prezent la eveniment, a declarat: „E o onoare și o bucurie să particip alături de colegii mei hunedoreni la o manifestare tradițională dedicată românismului și Crăișorului Munților – Avram Iancu. Așa cum el atunci s-a luptat cu nedreptăție sociale și naționale și a pus pumnul în pieptul furtunii, așa nici noi astăzi nu trebuie să lăsăm istoria să treacă pe lângă noi fără să ne implicăm, viitorul copiilor noștri depinzând de deciziile noastre”

Și vicepreședintele AUR Hundoara, Gabriel Ionașcu, consideră că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne amintim de puterea pe care o are unitatea, Avram Iancu reușind să unească oamenii în jurul unui ideal comun: „Privind în jurul nostru, la peisajele care l-au inspirat pe Iancu, să ne angajăm să fim mai buni, mai puternici și mai dedicați cauzei noastre. Să ne gândim la sacrificiile făcute de înaintașii noștri și să fim demni de moștenirea pe care ne-au lăsat-o.
Cu fiecare acțiune pe care o întreprindem, să ne amintim că suntem parte dintr-o poveste mai mare, una de curaj, de luptă și de speranță. Să fim, așadar, inspirati de exemplul lui Avram Iancu și să lucrăm împreună pentru un viitor în care dreptatea și libertatea să triumfe”.

Liderul AUR Cluj, Cristian Șipoș, un iubitor de istorie și totodată un susținător al zonei de munte din Cluj, a declarat următoarele: „La Mărișel românismul este scriptură și lege. Acesta este pământ sacru românesc și reper în istoria națională pentru sângele vărsat de eroi dar și pentru faptele de vitejie. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne păstrăm tradițiile și să apărăm drepturile românilor oriunde ar fi. Avem nevoie de oameni curajoși, onești și iubitori de țară, de aceea mă bucur că președintele George Simion e alături de noi, singurul lider de partid care a dat confortul unei duminici în capitală pentru ceea ce este frumos și românesc, aici, la noi în Mărișel!”

Călin Cozma, liderul AUR Cluj-Napoca, a precizat la rându-i că românismul se trăiește zi de zi: „România se iubește în fiecare zi, nu doar de Ziua Națională și la alte evenimente tradiționale. Asta a făcut și Avram Iancu, a luptat pentru românism și drepturile românilor din Ardeal în fiecare secundă a vieții sale, lăsând moștenire generațiilor următoare superbul – <<Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica>>”.

Și liderul de grup AUR, deputatul Ilie Coleșa a amintit sacrificiul moațelor care au luptat cot la cot cu bărbații lor contra invadatorilor maghiari: „Chiar și femeile au luptat atunci când erau atacate sate neapărate de bărbații care erau plecați cu oastea în alte părți. Așa a fost Pelaghia Roșu, cea care a condus peste 100 de femei, călări. Oare ce oameni au fost acești strămoși ai noștri? Mai suntem noi așa, acum? Vrednică să le fie pomenirea”.

Și vicepreședintel AUR Bihor, Ciprian Blejan, a fost prezent la eveniment: „Am fost azi, alături de președintele AUR, George Simion, și echipa AUR, la sărbătoarea tradițională în cinstea lui Avram Iancu, comuna Mărișel. Este întotdeauna o onoare să ne amintim și să celebrăm eroii noștri naționali, care au luptat pentru libertate și dreptate”.

Crucea Iancului de la Mărișel, un simbol al moților și al luptei lor pentru libertate, a fost din nou centrul acestui eveniment de suflet. Inițial ridicată din lemn în 1924 și ulterior înlocuită cu una din piatră, crucea a fost reconstituită de locuitorii din Mărișel în 1944, după ce a fost demontată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În jurul acestei troițe, moții se adună an de an pentru a cinsti victoria înaintașilor și pe Avram Iancu.
Sărbătoarea Tradițională de la Crucea Iancului din acest an a fost nu doar un omagiu adus trecutului, ci și un prilej de reafirmare a identității și valorilor culturale românești, o reușită care va rămâne în amintirea tuturor participanților
Felicitări pentru participanții și organizatori, să nu uităm că suntem români cu dragoste față de valorile românești