Sarmale cu păsat, scoverzi, toroș și plăcinte la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”. Două zile de sărbătoare în Oradea
Bucătăria tradițională bihoreană, producătorii locali, meșteșugurile și folclorul se reunesc, timp de două zile, în centrul unui eveniment dedicat identității județului Bihor. Cea de-a patra ediție a „Gusturi și tradiții DE BIHOR” va avea loc sâmbătă și duminică, 19-20 septembrie 2026, în parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Sarmalele cu păsat, toroșul, scoverzile, moșocoarnele și plăcintele bihorene se numără printre preparatele pe care vizitatorii le vor putea gusta. Intrarea este gratuită.
Evenimentul se va desfășura în ambele zile între orele 13:00 și 21:30 și își propune să aducă în același loc gastronomia specifică Bihorului, producătorii locali, meșterii populari și artiștii din diferite zone ale județului.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, spune că proiectul urmărește promovarea oamenilor care păstrează și duc mai departe tradițiile locale.
„Gusturi și tradiții DE BIHOR este proiectul prin care punem la aceeași masă bucătăria bihoreană, producătorii locali, meșteșugarii și artiștii din județ. E felul nostru de a arăta că Bihorul are gust, are meșteri și are oameni harnici, iar munca lor merită pusă în față. Anul acesta mergem cu proiectul la Marghita, la Beiuș și la Salonta – ca fiecare zonă să își arate gusturile și obiceiurile ei”, a declarat Mircea Mălan.
De la sarmale cu păsat și toroș la scoverzi și moșocoarne
Gastronomia va ocupa un loc central la ediția din acest an. Vizitatorii vor putea cumpăra legume și fructe direct de la producătorii locali, vor putea descoperi obiectele realizate de meșteri populari și, mai ales, vor avea ocazia să guste o serie de preparate tradiționale.
Multe dintre acestea sunt incluse în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, care reunește preparate specifice comunităților din județ.
Oferta anunțată este una bogată: Plăcintă pe fer, Plăcintă ca la Beiuș, Plăcintă țărănească – Pancove, Zacuscă de pitoance și ciuperci champignon, Supă de gulaș, Gulaș de fasole, Tocăniță de pui cu găluște, Sarmale cu păsat, Loște cu curechi – tăieței cu varză, Toroș – varză cu carne, Tocană de unghii de porc, Papricaș de pui cu găluște, Moșocoarne – plăcintă cu prune și Scoverzi – clătite.
Prin această selecție, organizatorii încearcă să readucă în atenția publicului inclusiv mâncăruri și denumiri tradiționale care se mai păstrează în gospodăriile bihorene, dar care sunt mai puțin cunoscute generațiilor tinere.
Folclor bihorean și maghiar, sâmbătă seara
Gastronomia va fi completată de spectacole folclorice în fiecare dintre cele două seri.
Sâmbătă, 19 septembrie, programul artistic se va desfășura între 18:30 și 20:00. Pe scenă vor urca Ansamblul folcloric „Lioara” din Oradea, coordonat de Mircea Dărăban, Ansamblul folcloric „Nuntașii Bihorului” din Oradea, coordonat de Ninu Mocan, și Ansamblul folcloric maghiar „Gorbocz” din Săcueni, coordonat de Hodgyai Edit.
Prezența ansamblurilor românești și maghiare reflectă diversitatea culturală a Bihorului și patrimoniul comun al comunităților care trăiesc în județ.
Duminică, pe scenă vin artiști din Tulca, Marghita și Aleșd
Programul continuă duminică, 20 septembrie, când spectacolele sunt programate între 18:30 și 20:30.
Publicul îi va putea urmări pe membrii Ansamblului folcloric „Ardeleana” din Tulca, coordonat de Monica Pârge, ai Ansamblului folcloric „Floarea Barcăului” din Marghita, coordonat de Sergiu Duca, precum și ai Ansamblului folcloric „Dobașii” din Aleșd, coordonat de Cristian Strugar.
Amfitrionul celor două zile va fi actorul Sebastian Lupu, de la Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”.
Rolul său nu se va limita la prezentarea momentelor artistice. Actorul îi va conduce pe vizitatori prin poveștile preparatelor, meșteșugurilor și ale oamenilor care păstrează vii tradițiile județului.
Festivalul pleacă apoi la Marghita, Beiuș și Salonta
Ediția de la Oradea deschide o serie de evenimente „Gusturi și tradiții DE BIHOR” programate în această toamnă în mai multe zone ale județului.
După weekendul din 19-20 septembrie, festivalul va ajunge la Marghita, în 26-27 septembrie, unde se va desfășura cea de-a doua ediție locală. Urmează Beiuș, în 3-4 octombrie, tot cu ediția a doua, iar Salonta va găzdui pentru prima dată evenimentul în 17-18 octombrie.
Extinderea festivalului permite fiecărei zone să își prezinte propriile rețete, obiceiuri, produse și tradiții.
„Gusturi și tradiții DE BIHOR” este organizat de Consiliul Județean Bihor, prin Agenția de Management al Destinației Bihor, și de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul mai multor instituții și organizații locale.
Volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, în care se regăsesc și preparate prezentate la festival, poate fi consultat și online, pe site-ul Consiliului Județean Bihor.