Scapă bombardierii și primesc ordin de protecție femeile! Un moț s-a plâns poliției din Câmpeni că sora sa l-ar fi amenințat!
Potrivit poliției din Câmpeni, din verificările efectuate, a reieșit faptul că luni, 21 octombrie 2024, în jurul orei 11.45, în timp ce se afla pe raza orașului Câmpeni, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a fost amenințat de către sora sa. Aceasta are 29 de ani și locuiește în Câmpeni.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de femeia de 29 ani, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Această discrepanță între rapiditatea cu care poliția emite ordine de protecție unei FEMEI care ar fi amenințat un bărbat și acțiunile împotriva clanurilor de interlopi este un semnal îngrijorător care sugerează o alocare ineficientă a resurselor. Acordarea unei priorități mai mari măsurilor de protecție, nu ar trebui să se facă în detrimentul combaterii crimei organizate.
Românii se așteaptă ca poliția să protejeze nu doar victimele violenței domestice, ci și întreaga comunitate de amenințările reprezentate de interlopi.