Schumacher de Alba, la doar 22 de ani, surprins de radar cu 184 de kilometri la oră! Au rămas cu gurile deschise!
La data de 16 august a.c., polițiștii au surprins cu aparatul radar, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Alba, în timp ce rula cu viteza de 184 km/h.
Polițiștii l-au sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, au dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
În perioada 15-18 august a.c., în contextul minivacanței, polițiștii din cadrul Biroului de Politia Autostrada A3 Turda-Borș au desfășurat acțiuni specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele de pe raza județului Cluj.
Scopul principal urmărit a fost acela de a preveni și combate evenimentele negative care pot surveni din cauza nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, în urma abaterilor constatate, în perioada menționată, polițiștii au aplicat 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 91.000 de lei, dintre care 81 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 21 pentru nerespectarea prevederilor legale privind conducerea ansamblurilor rutiere, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 36.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.