Se caută Președinte la Curtea de Apel Cluj. Liviu Man: „Dana Gârbovan a fost o mare deziluzie!”

sursă foto: podcast - Joac-o pe asta
Curtea de Apel Cluj organizează un concurs pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte.
Preşedinta Curţii de Apel Cluj, Dana Gârbovan, se află la al doilea mandat astfel că, potrivit legislației în vigoare, nu va mai putea candida.
Unul dintre veteranii presei clujene, directorul general al Gazeta de Cluj, Liviu Man, care în ultimii ani a denunțat unele practici abuzive din sistemul judiciar, a lăsat un mesaj de adio doamnei președinte Dana Gârbovan, în Gazeta de Cluj: „Dana Gârbovan a fost o mare deziluzie. Când a venit pentru primul mandat am crezut că o să facă o schimbare la Curtea de Apel Cluj, dar nu s-a schimbat absolut nimic. A rămas aceeaşi Curte de Apel conservatoare. O Curte de Apel care urăşte cu patos ziariştii. O caracteristică a Curţii de Apel Cluj este aceea de a condamna ziariştii în procesele de insulta şi calomnie şi tot ca o mizerie făcută de judecătorii de la Curtea de Apel daunele primite de ziariştii care au fost pe nedrept arestaţi în Dosarul Gazeta, în anul 2006, au fost micşorate de zece ori faţă de daunele acordate de Tribunalul Cluj. Asta este, printre altele, opera doamnei Gârbovan, de care scăpăm în sfârşit. Să vedem cine va fi noul şef al Curţii de Apel Cluj”, a declarat Liviu Man, director general la Gazeta de Cluj.
Va recomandăm articolul – Concurs la Curtea de Apel Cluj, tronul impărătesei stă să cadă – Ziar Gazeta de Cluj

Sa sugă pula cu curva de nevasta-sa acest cancer al presei clujene și puroi.
Manca-te-ar cancerul de șantajist ordinar, Liviu Man