Se construiește cea mai mare fabrică din vestul țării de reciclare a deșeurilor din echipamente electrice și electronice
O companie privată va construi cea mai mare fabrică de reciclare a echipamentelor electrice și electronice din vestul țării, în localitatea Grind, comuna Lăpugiu de Jos.
Conform documentației de mediu, proiectul va fi situat pe un teren de 16.447 de metri pătrați, în partea estică a UAT Lăpugiu de Jos, înainte de pasajul de sub autostrada A1, pe partea stângă a drumului național 68A, în direcția Lugoj.
„Procedura de emitere a acordului de mediu, parcursă de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara pentru proiectul „Construcție fabrică de reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), din comuna Lăpugiu de Jos, sat Grind, judetul Hunedoara”, se apropie de final.
Proiectul a fost bine primit de publicul interest, în sensul că nu au fost înregistrate sesizări sau reclamații, în etapele de informare și consultare publică.
Fabrica de reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice este cea mai mare din partea de vest a țării și va integra principiile și conceptul economiei circulare, beneficiind de finantare UE.
Lucrările de construcție se propun a fi realizate în 16 luni, de la data obtinerii autorizatiei de construire, iar după finalizarea lucrărilor, va fi necesar ca titularul activității să solicite și să obțină autorizație integrata de mediu.
Proiectul propune realizarea unei fabrici de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (colectare, sortare și tratare) în cadrul Parcului Industrial pentru Managementul Deșeurilor. Se vor executa următoarele lucrări:
- Realizarea racordului rutier la drumul național DN68A
- Organizarea de șantier pentru execuția lucrărilor de construire
- Împrejmuirea incintei pe limita proprietății
- Constuirea fabricii de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), cu zonă administrativă inclusă
- Amenajarea incintei – desființarea celor 3 platforme batonate și a aleilor existente și realizarea căilor de comunicații auto în incintă, platformelor betonate și a parcajelor auto”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara.