Szakáts István: Viața bate Filmul. Epoca de Aur vs. Orașul de Cinci Stele sau distorsionarea percepției publice

Szakáts István, cetățean activ în agora clujeană, face o analiză interesantă despre politica clujeană, pe care a publicat-o în grupul Clujul Civic.

O redăm integral:

„Am asistat recent la proiecția filmului Tovarășu’ [1] de la TIFF în acest an, de unde, mărturisesc, am ieșit destul de tulburat de asemănările dintre modurile în care Nicolae Ceaușescu (fost președinte al Republicii Socialiste România), respectiv Emil Boc (primarul în exercițiu al municipiului Cluj-Napoca) distorsiona, respectiv distorsionează percepția publică.

În cele ce urmează voi trece în revistă câteva asemenea asemănări, pentru ca în final să argumentez că momentul alegerilor locale din 2024 (la care candidatul independent Sabin Sărmaș a obținut aproape 30% iar Emil Boc 43%, comparativ cu 75% în 2020), corespunde momentului 21 decembrie 1989, când Ceaușescu este huiduit de poporul adunat în fața clădirii Comitetului Central. “Am hotărât ca pensia de urmaș să fie majorată cu 100 lei” – a rostit Ceaușescu de pe balconul CC. În 7 iunie 2024, cu două zile înainte de alegeri, primarul Boc premia cu câte 1000 lei, 61 de cupluri care au ajuns la frumoasa aniversare de 50 ani de căsătorie neîntreruptă [2]. Întrebarea în cazul de față nu este când va decola Boc cu elicopterul de pe Primăria Cluj-Napoca, ci cum și de către cine va fi dirijată tranziția Clujului spre o nouă eră – marcată comunicațional de mai puțin Canaan 3D, și de ceva mai multă corelare cu realitate de pe teren.

Textul conține o serie de spoilere din filmul Tovarășu’ și reprezintă o lectură mai utilă probabil celor născuți după 1980. Ca bonus, comparațiile cu era Ceaușescu ar putea fi desigur extinse într-o anumită măsură și în direcția altor primării din țară, doar că în cazul Clujului, unele simptome au ajuns atât de vizibile, încât pot fi identificate mult mai ușor. Să începem.

Într-un articol scris acum trei ani [3], am arătat cum în mandatele succesive ale lui Emil Boc s-a produs treptat un fenomen al ”normalizării ficțiunii publice” – o mitologie administrativă în metastazare, între ale cărei consecințe se numără, între altele, o evazare a realității de orizontul promisiunilor politice și respectiv generarea unui soi toxic de excepționalism local.

Nerealizările administrației clujene evocate la momentul acelui articol sunt la fel de valabile și astăzi: la Cluj-Napoca, Someșul este încă, bineînțeles, nenavigabil, Patinoarul și Aquapark-ul promise sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire, cartiere precum Borhanci și Sopor au rămas blocate în faza de dezvoltare, prima lopățică la așa-zisul “metrou”, în ciuda inaugurării fastuoase în prezența a nu mai puțin de cinci premieri, nu are nicio șansă să atingă bornele stabilite în PNRR, iar proiectul atât de necesarei centuri metropolitane s-a întors la faza de licitație și deci nu este nici măcar început.

La nivelul retoricii care însă emană dinspre primărie, să trăiești la Cluj este un vis, pentru că – se știe – Cluj-Napoca are acel ceva care se numește “Calitate a Vieții”. Doar că acea “Calitate a Vieții” se întâmplă, extrem de convenabil, să fie un concept 1) vag definit, 2) măsurat eminamente subiectiv, pe bază de percepții, 3) frecvent confundat cu satisfacția de a locui în oraș, 4) precontaminat tautologic de exact acel discurs pe care ar trebui să-l susțină ca argument și 5) prezentat în comparație cu cifre trunchiate, scoase din studii mai ample – de exemplu Eurostat.

Prin raportare la filmul Tovarășu, “Calitatea Vieții” clujene corespunde acelui infam “Nivel de Trai” trâmbițat de Ceaușescu. Ei bine, “Nivielul de Trai”, după cum pronunța Nea Nicu, era tot un fel de indicator-agregat, ficționalizat de discursurile politice ale lui Ceaușescu, la care “cel mai iubit fiu al poporului” recurgea retoric ad nauseam pentru a ne convinge ca noi, cetățenii RSR, să nu precupețim niciun efort în făurirea “societății socialiste multilateral dezvoltate”. Noi, care între timp stăteam la cozi interminabile pentru a mai apuca doar rafturile goale, simțeam din ce în ce mai acut că ”asta” parcă totuși nu-i ”aia”.

Analog trecutului, în Clujul contemporan genial cârmuit de Primarul cu cea mai mare Notorietate din Țară, făurim ceea ce s-ar putea numi “societatea capitalistă multilateral dezvoltată”. Doar că unii din noi, care de data asta zăcem inert în interminabile ambuteiaje sau ne uităm cruciș la prețurile locale devenite exorbitante, trăim déjà vu-ul că, parcă, nici ”asta” nu ”aia”.

Atât Nivielul de Trai, cât și Calitatea Vieții erau fundamentate științific de pompoase “măsurători” și “studii”, realizate odinioară de personaje precum celebrul doctorul Mincu, iar în prezent de eminenți profesioniști ai Clujului (cu stagii la Banca Mondială sau titulari la facultățile ”prietenoase” de Științe Politice, Sociologie sau Arhitectură). Pe lângă susținerea activă oferită de aceștia, Clujul resimte și complicitatea tacită a unor categorii de profesioniști la intoxicarea cetățenilor cu Mirajul Napocan. Spre exemplu, în discursul public al primarului Boc abundă de ani de zile sintagma “Clujul de-un milion de locuitori”, menționată ca atare până și în studiul de fezabilitate al metroului, aceasta chiar dacă datele demografice, obiective, neinterpretabile și binecunoscute în cercurile profesionale amintite, infirmă de ani buni (încă de dinaintea recensământului din 2021) posibilitatea materializării unui asemenea scenariu, fie el și extins la nivelul întregului județ Cluj. Dar în public “s-a” preferat tăcerea.

Cât privește modalitățile de implementare a “socialismului”, respectiv “capitalismului” multilateral dezvoltate, se constată contrastant că în timp ce Ceaușescu făcea colectivizare [4], Boc optează pentru privatizare. Ceaușescu slăbea “chiaburimea” și fortifica statul, clientelar cum era acesta, în timp ce Boc promovează “chiaburii” prezentului și în acest fel, contribuie la subminarea statului. În 2022 de pildă, nodul intermodal din spatele gării de la Cluj, prevăzut în strategii, a fost jertfit fără crâcnire pe altarul mega-dezvoltatorilor Goia și Ciorcilă [5], astfel încât orașul nu va mai avea acel Nod Intermodal prevăzut în PMUD și atât de necesar locuitorilor săi.

Trecând la politica externă, filmul Tovarășu’ remarcă cât de abil își construia Ceaușescu persona-ul politic în cadrul Pactului de Varșovia și nu numai, tovarășul „băgându-se” de exemplu ca negociator între israelieni și palestinieni. Echivalentul contemporan și local ar fi reprezentat de rețeaua Eurocities sau Comitetul european al Regiunilor (CoR), unde primarul Boc petrece din ce în ce mai mult timp și își construiește percepția europeană asumându-și unele teme pentru care nu pare să aibă credentials-urile necesare (de ex. Inteligență Artificială).

Ascultându-i cuvântările de la plenarele CoR, recunoaștem în schimb sintagme deja familiare nouă din Adresele primarului de la Consiliul Local: “eco not ego”, “next level” și bineînțeles, nelipsitul “calitatea vieții”. De la un an la altul, în discursurile primarului, au apărut, înmulțit, iar apoi rărit până la dispariție motive precum „cultură”, ulterior „inovare”, iar apoi „locuire”, în directă relație cu retorica europeană la modă în respectivele momente. Din filmul Tovarășu’ am aflat că spre sfârșitul carierei sale, Ceaușescu ar fi avut din ce în ce mai puține idei, dar și din ce în ce mai fixe – “dezarmare, pace”, “progres și civilizație” și “nivielul de trai”. Reducerea câmpului conceptual cu care primarul Boc operează în modelarea percepției publice este o problemă pe care aparent echipa sa o sesizează dar nu o poate ameliora.

Capitolul filmului dedicat comunicării publice a lui Ceaușescu și cultului personalității sale marchează un nou set de corespondențe cu primarul Clujului. Astfel, dacă Ceaușescu avea ”Omagiile” [7], Emil Boc are azi Jurnalul Primăriei – o tipăritură ajunsă la performanța de a avea numere în care aproape toate paginile conțin câte o poză cu primarul în felurite ipostaze: la microfon, în vizite de lucru pe șantiere, punând lebede sau carași în baltă, la coasă, la bătut țăruși, sau la piață cu sacoșa de rafie în mână.

Mai mult, atât Nicolae Ceaușescu cât și Emil Boc au reușit să monopolizeze comunicarea publică a instituției pe care o reprezintă. Pagina de Facebook a lui Emil Boc a devenit canalul par excellence de comunicare a știrilor importante ale administrației locale, cât timp pagina oficială a primăriei nu înregistrează nici măcar 1% din traficul profilului primarului. O asemenea optimizare a comunicării este, cu siguranță, o decizie asumată de către primar și echipa acestuia.

În ceea ce privește controlul comunicării, dacă în anii ’80 omniprezentele lozinci ceaușiste precum “Epoca de Aur” erau masiv propagate în cotidianul de casă al partidului – Scânteia, astăzi, în Orașul de Cinci Stele, Boc este mediatizat extensiv de câteva “Scântei” locale precum Ziua de Cluj, Napoca FM sau Monitorul de Cluj. În ultimii ani, primarul a renunțat până și la periodicele conferințe de presă, înlocuindu-le cu monoloage rostite la începutul ședințelor de Consiliu Local, cu durate de până la 40 (patruzeci) de minute. Imposibilitatea de a interveni în aceste fluxuri de comunicare total controlate cu întrebări, solicitări de clarificări sau argumente garantează că primarul Boc poate să facă orice enunț sau să înlocuiască orice enunț cu un alt enunț – fără să poată fi vreodată „pus în încurcătură”, de unde și proliferarea neonorată de tot felul de promisiunilor cu iz electoral.

Coroborând cele de mai sus cu realitatea unui mediu universitar local surprinzător de evaziv în a adopta poziții publice critice, diferențierea propagandei de realitate devine o misiune dificilă nu doar pentru presa neafiliată, ci și pentru cetățenimea urbei. În regimul Ceaușescu, funcția de reality check o îndeplineau în mod suplinitor platforme precum Radio Europa Liberă. În prezent, la Cluj-Napoca, pe lângă presa neafiliată, acest rol este îndeplinit de grupurile civice din oraș, dintre care menționez Clujul Civic [8] – o platformă locală de citizenship activ mai dinamică, cu 17.100 membri și un reach lunar de până la 150.000 [11].

În marja alegerilor locale din 9 iunie a.c., grupul a organizat o serie de șapte dezbateri publice cu candidații la funcția de primar. Singurul care nu a răspuns, veți fi ghicit deja, a fost primarul Emil Boc. Comunicațional ar fi fost firesc ca din turnul său de fildeș, edilul să poată să-și prelungească la infinit retorica, supralicitând orice promisiune cu una și mai mare. Doar că în calea acestui bluf s-a interpus surprinzător piedică insurmontabilă și anume chiar proiectul de “metrou” – atunci când a devenit evident că acesta nu va putea fi construit în parametrii inițiali promiși (metrou cu 21 stații, funcțional în 2026) și nici măcar în parametri răs-răs-modificați într-o formulă mult mai restrânsă (7 stații și 8 km de tunel, oricum neutilizabili până în 2030).

Problema, între altele, firește, rezidă în faptul că proiectul de „metrou” bugetat la 2 miliarde Euro este într-atât de mare și mult prea ambițios pentru realitatea factuală a locului și timpului, încât, în cazul predictibil al abandonării sale, Boc pur și simplu nu mai are de unde să născocească un alt proiect la fel de bombastic pentru Cluj. Iar momentul politic în care primarul Boc a ajuns să-și falimenteze singur banca de promisiuni a survenit suficient de devreme (cu aproximativ un an și trei luni înaintea recentelor alegerilor) pentru ca locuitorii orașului să aibă timp să-și frământe și să-și dospească dubiile și în privința celorlalte cărți din mâna primarului, adică: un Someș Ne-navigabil, un Patinoar și un Aquapark inexistente, cartierele Borhanci și Sopor blocate de PUZ-uri inexistente, incoerente sau contestate, o centură metropolitană inexistentă, o Filarmonică, un Centru Cultural Transilvania și un Centru European de Artă Contemporană neconstruite, plus ambuteiaje în creștere și prețuri în escaladare.

Ori, primarul Boc nu a putut să prelungească “trip”-ul excepționalist al clujenilor printr-o doză și mai mare de Noi Promisiuni, iar clujenii au început să manifeste simptome de sevraj și să-și exprime public nemulțumirea adunată în atâția ani și mandate. Astfel, din 2023 profilul de Facebook al primarului a început să se umple de ironii, înjurături și reacții masive de amuzament la postări dorite a fi serioase, încât echipa de PR a primarului abia a mai făcut față cu ștergerea mesajelor și blocarea a nenumărați utilizatori. Deloc întâmplător, în exact aceeași perioadă, ”zona liberă” a grupului online Clujul Civic a atins numere fără precedent de contribuții și vizionări. La fel cum pe vremuri „Nivielul de Trai” nu ținea de foame, acum „Calitatea Vieții” nu plătește benzina arsă în trafic, nu reduce poluarea și nu construiește centuri ocolitoare.

Din filmul Tovarășu’ am aflat și că, în ciuda situației în fierbere de la Timișoara, de care luase la cunoștință, Ceaușescu pleca în 18 decembrie 1989 în vizită diplomatică în Iran, într-un fel de tentativă de a induce orbi ideea că situația politică din țară ar fi sub control. În 30 mai 2024, în toiul campaniei electorale, Boc organiza conferința Eurocities la Cluj, părând a comunica urbi că situația politică din oraș este sub control. Conferința a fost deschisă de Burkhard Jung, primarul Leipzig-ului și președintele Eurocities, care a spus ([9] de la 27:10): “It was a wonderful evening yesterday, we were sitting in the garden, and the rain stopped. Because the Mayor said: stop.” Ironică sau nu, remarca amintește de telegrama trimisă de Salvador Dali lui Ceaușescu în 1974, în care artistul îl „felicita” pe Tovarăș pentru instituirea sceptrului prezidenţial.

Așa se face că, dacă Nicolae Ceaușescu a reușit să fie re- și reales la Congresele PCR, la ultimele alegerile locale din Cluj, primarul Emil Boc a luat doar 43% – în scădere bruscă de la 75% în 2020. Challenger-ul său, independentul Sabin Sărmaș, a luat aproape 30%. Dacă Sărmaș se va dovedi un fel de László Tőkés sau un fel de Ion Iliescu, sau altceva, rămâne de văzut. Dar 9 iunie 2024 a rămas momentul în care poporul clujean a avut oportunitatea de a-l fluiera pe primarul Boc. Și l-a fluierat.

Cum a reacționat edilul? Izbitor de similar lui Ceaușescu, a dat vina pe “agenturili” – acele oculte forțe externe reprezentând interese tenebroase, care au manipulat bravul, dar naivul, său popor [10]. Filmul Tovarășu’, se încheie cu decolarea elicopterului de pe clădirea CC, și apoi execuția sumară a lui Nicolae Ceaușescu la Târgoviște. În calitate de secretar general al partidului timp de 24 ani (din care și președinte al republicii între 1974 și 1989), Ceaușescu a lăsat în urma sa (”pe spatele” poporului, de acord) un portofoliu de ”ctitorii” incluzând Transfăgărășanul, hidrocentralele, metroul de la București sau Palatul Poporului. Ce anume va putea istoria să rețină drepti “ctitorii” ale unui Emil Boc care “domnește” deja de 18 ani peste Cluj-Napoca, este neclar.

În cheia în care azi interesele oligarhilor subminează și adesea suprascriu interesele statului, administrația ajungând să gireze acțiunile acestora, “sistematizarea prin stat” a devenit “sistematizarea prin capital, opera lui Boc putând fi identificată ca o contribuție nici măcar disimulată la și-mai-îmbogățirea unor bogați de nivel deja stratosferic. Iar ca magnum opus al primarului Boc, echivalentul Palatului Poporului la Cluj ar fi: Mall-ul Carbochim, dezvoltat de mega-investitorului Iulian Dascălu (5).

La polul opus oligarhilor, e imposibil de neglijat eterna problemă reprezentată de Pata Râtului (6)- o pungă de sărăcie ghetoizată și o pată de decenii pe obrazul Clujului – o zonă a municipiului Cluj-Napoca în care locuiesc cca 2500 de persoane, în majoritatea lor de etnie romă. Ei sunt abandonații Clujului. Pata Rât corespunde celebrelor orfelinate ale lui Ceaușescu; în comunicarea politică, Ceaușescu nega vârtos existența acestora, la fel cum administrația Clujului a încercat decenii întregi să se prefacă și să ne convingă de inexistența problemei Pata Rât. În 18 de ani de administrare a municipiul Cluj-Napoca, primarul Emil Boc nu a pus piciorul niciodată în Pata Rât.

Ceaușescu trata cu o zgârcenie extremă problema orfelinatelor. Primăria Cluj-Napoca tratează problema socială extrem de gravă de la Pata Rât aidoma. Din 2013, cât timp vin “ajutoarele” – în cazul de față, de la Fondurile Norvegiene, Primăria cumpără (prin ADI-ZMC) apartamente în care unele familii marginalizate pot să locuiască în chirie. Asta doar cât timp vin bani. Între 2013 și 2024, adică în 12 ani, Primăria Cluj-Napoca „a scos” o sută de familii din Pata Rât pe banii norvegienilor. Dar la Pata Rât mai sunt încă 300 familii, iar numărul lor crește. Și dacă nu ar crește, în acest ritm dezafectarea zonei ar dura încă 36 ani. Dar, prizonier al propriei mitologii, primarul promite totuși desființarea până în 2030.

Ce ne rezervă viitorul? Cu cinism s-ar putea spune că Ceaușescu a scăpat ușor. Primarul Boc însă tocmai își începe cel de-al șaselea mandat (Nicolae Ceaușescu a început tot șase mandate în fruntea PCR, coincidență?) cu un spațiu de manevră deosebit de îngust pentru a se reinventa politic:

A) Dezertarea Clujului, într-o funcție mai sus? Pentru o asemenea decolare ca de pe CC, elicopterul lui Emil Boc nu pare să aibă unde să aterizeze.

B) Escaladarea continuă a ficțiunii publice? Gogoașa-record numită “metrou” îl împiedică să supraliciteze, iar primarul nu are nicio șansă să realizeze în acest mandat ceva din proiect care să-i mulțumească pe clujeni. Nici măcar în următorul mandat.

C) Implementarea proiectelor vechi, răs-promise? Unele din ele fiind deja restante la nivelul decadelor, acestea nu dau suficient randament comunicațional și politic. Mult ceruta Centură Ocolitoare nu va fi finalizată nici în acest mandat.

D) Lichidarea, prin campanii de comunicare și eventual procese, a unor adversari politici? Metoda nu poate explica neimplementarea multiplelor proiecte majore, de decenii. Iar de adevărații săi adversari – oligarhii – primarul Boc nu se poate atinge.

Astfel, tactica aleasă de primarul Boc pare să rămână, pentru moment, un mix dinamic între opțiunile mai sus enumerate. Vom remarca că după alegeri, comunicarea sa a devenit mai ”dez-escaladantă” în promisiuni – prin asta, mai puțin nerealistă și implicit ceva mai realistă. Doar că aceste măsuri comunicaționale nu pot dezvolta capacitatea aparatului primăriei Cluj-Napoca de a gestiona proiecte mari de infrastructură – nici măcar pe cele restante.

Ce pot face cei 284.000 de „clujeni obișnuiți” ne-patarâteni și ne-oligarhi, dar de „cinci stele”, pentru a-și lua soarta în mâini?” a scris Szakáts István.