Se întoarce canicula în cea mai mare parte a țării: Weekend de foc în vestul țării!
Se întoarce canicula în cea mai mare parte a țării. Maximele pot ajunge la 35 de grade în vestul țării în weekend. Disconfortul termic se va face resimțit.
„Peste țara noastră ajunge din nou un aer de origine tropicală, ce-i drept vom fi deocamdată la periferia acestui val de aer cald, ceea ce înseamnă că mâine maximele vor fi până în jur de 32-33 de grade Celsius” a anunțat în emisiunea Deșteptarea de vară, meteorologul Silviu Grigore.
Conform prognozei meteo, în august, în ultima lună de vară, vremea va fi una caldă şi chiar caniculară în unele zone, cu temperaturi peste normalul perioadei.