Sergiu Nicolae Iftimovici a demisionat din Consiliul Local Beiuș și din toate funcțiile deținute în PSD
Sergiu Nicolae Iftimovici a demisionat din Consiliul Local Beiuș și din toate funcțiile deținute în PSD Beiuș.
„Ieri, 27.10.2021, la finalul ședinței Consiliului Local al Municipiului Beiuș, mi-am înaintat demisia din toate funcțiile deținute în Partidul Social Democrat, implicit din cea de consilier local al Municipiului Beiuș.
Având în vedere numeroasele telefoane pe care le-am primit atât din partea oamenilor cât și a presei, vă transmit public că mi-am rezervat dreptul de a ieși personal cu un material propriu în care voi prezenta toate motivele pentru care am luat această decizie.
P.S: Pentru “prietenii” mei, decizia am luat-o cu o seară înainte de ședința de Consiliu Local, după o ședință în cadrul organizației PSD Beiuș (și voi știți asta) dar, TOATE LA TIMPUL LOR.
Onoarea e mai presus decât funcția, iar cetățenii sunt mai importanți decât un interes personal sau grupuri de interese personale.
1 an de zile am încercat sa fac POLITICĂ PENTRU BEIUȘENI, POLITICĂ PENTRU CETĂȚENI, POLITICĂ FĂRĂ INTERES! Sper că am reușit” și-a explicat decizia pe o rețea de socializare, Sergiu Nicolae Iftimovici.
daca spui POLITICĂ PENTRU BEIUȘENI e clara treaba. Bine ca ne-am scapat de unu care a fost in Spania si apoi a incercat o prostie printre Beiuseni.