Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Spectacole culturale și super filme la Cinematograful din Brad! Cazacu: „Cu puțină șansă, în această lună vom începe și difuzarea de filme”

Spectacole culturale și super filme la Cinematograful din Brad! Cazacu: „Cu puțină șansă, în această lună vom începe și difuzarea de filme”

Prezent la Antena 3 Deva, primarul din Brad, Florin Cazacu, a precizat ce evenimente se vor organiza în noua sală a Cinematografului din Brad, de la cele culturale de cinci stele – filarmonică, la spectacole tradiționale/folclorice și până la difuzarea unor super producții de la Hollywood.

„În acest an, la Cinematograful Zarand, din municipiul Brad, o investiție care a fost derulată în ultima perioadă prin fonduri acordate de Compania Națională de Investiții, va începe activitatea în mod oficial la acest cinematograf ca și sală de spectacole iar în data de 30 noiembrie, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, care organizează acest spectacol (n.r. Ziua Națională a României – spectacol folcloric), se va face un spectacol dedicat Zilei Naționale.

Este vorba de o sală care are doar 400 și ceva de locuri, au fost foarte multe solicitări. Cred că dacă ar fi avut 1.000 de locuri ar fi venit 1.000 de brădeni. În acest prim moment avem și un număr foarte mare de invitați, pentru că este un mic moment oficial, în jur de 200 de invitați, apoi au fost o serie de invitații date la liber pentru cei care au dorit să vină – peste 100 de brădeni au reușit să-și ia invitațiile. Au fost foarte mult solicitari și îmi cer scuze că nu am reușit să punem la toată lumea la dispoziție o invitație, dar este doar începutul.

Am obținut și avizul de la ISU, pentru că era necesară autorizația de funcționare a acestui spațiu.

În cursul lunii decembrie vor mai fi manifestări, va mai fi un spectacol de colinde <<Sara Crăciunului Nost>> care va fi de asemenea pus la dispoziția celor care își iau invitațiile în mod gratuit. De asemenea, așteptăm confirmarea unei filarmonici din România, să vină și să facem o manifestare la Brad. Sala respectivă va fi pusă la dispoziție ca și sală de spectacole.

Totodată încercăm să obținem clasificarea cinematografului de către cei de la Cinematografia Română pentru a putea începe difuzarea de filme. Cu puțină șansă, în această lună vom începe și difuzarea de filme” a anunțat Florin Cazacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *