Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor inaugurează noul Ambulatoriu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor inaugurează noul Ambulatoriu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță deschiderea oficială a noului Ambulatoriu, situat pe strada Gheorghe Doja nr. 65, începând cu data de 13 octombrie 2025.

Începând cu această dată, toate consultațiile medicale care se desfășurau anterior în Ambulatoriul de pe strada Republicii nr. 37 vor fi relocate la noua adresă. Pacienții vor beneficia de servicii medicale într-un spațiu modern, confortabil și dotat conform celor mai înalte standarde, care asigură condiții optime pentru actul medical.

Măsuri pentru facilitarea accesului pacienților

Pentru a sprijini deplasarea pacienților și a personalului medical, OTL a anunțat suplimentarea frecvenței curselor de autobuz pe linia 13, care vor circula la fiecare 15 minute. Autobuzele pot fi luate din stația amplasată pe strada Republicii, lângă Banca UniCredit.
Conducerea Spitalului Județean adresează mulțumiri OTL pentru sprijinul acordat în această etapă importantă de reorganizare.

Relocarea cabinetelor medicale

Odată cu mutarea Ambulatoriului, vor fi relocate și următoarele:

  • Punctul de recoltare al Laboratorului de analize medicale;
  • Cabinetul de Ortopedie, anterior situat în clădirea unde funcționează Secția de Boli Infecțioase I.

În Policlinica galbenă (str. Republicii nr. 37) va continua să funcționeze doar Cabinetul de Alergologie.

De asemenea, personalul TESA și birourile administrative nu vor fi mutate la noul sediu în această etapă. Spitalul va reveni ulterior cu detalii privind calendarul relocării acestor departamente.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor transmite mulțumiri pacienților pentru înțelegere și cooperare pe durata procesului de relocare și îi așteaptă, începând cu 13 octombrie 2025, la noul Ambulatoriu de pe strada Gheorghe Doja nr. 65, un spațiu gândit să ofere condiții moderne, sigure și eficiente pentru îngrijirea medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *