Strada Șoimilor din Brad: Câte o groapă, câte un petic, apoi altă groapă, alt petic.
Câte dreptate aveau cei care susțineau că în România plombările de străzi ar trebui interzise, în multe cazuri fiind doar bani aruncați pe geam.
Strada Șoimilor din Brad, care pleacă vizavi de Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad, imediat după restaurantul Roma, o zonă cu blocuri și case, arată ca după război, fiind din metru în metru „echipată” cu câte o groapă, câte un petic, apoi altă groapă, alt petic.
„Problemele mici, dar numeroase ne transformă uneori o zi normală într-un calvar. De multe dăţi ele încep cu drumul spre serviciu. Reabilitările masive sunt amânate de ani de zile în cazul unora, altele drumuri sunt plombate periodic dar fără rezultate, iar unele sunt reabilitate cu anii daca ne luam după promisiuni. În oricare dintre cazuri, este cert că Bradul duce lipsă de o administrație bună care să rezolve astfel de probleme.
Lucrări de reabilitare în Brad pe strada Șoimilor… profesionalismul își spune cuvântul, sunt curios dacă s-a emis factura pentru astfel de lucrări… bine, nu de către Primarie…
de către executant zic și ioo…” a relatat brădeanul Florin Nuțea pe o rețea de socializare.
