SURSE: Premierul Ilie Bolojan amenință cu demisia dacă reforma administrației nu este adoptată până la 15 septembrie!
Tensiuni majore în Coaliția de guvernare. Premierul Ilie Bolojan ar fi amenințat, duminică, în ședința Coaliției, că își va da demisia dacă reforma administrației nu va fi adoptată până la 15 septembrie, potrivit informațiilor obținute de Apuseni Info din surse politice.
Prim-ministrul le-ar fi transmis partenerilor de guvernare un ultimatum clar: ori sunt aprobate măsurile de reducere a aparatului administrativ, în forma propusă de el, ori va părăsi funcția.
Reforma administrației, subiect de blocaj
Ședința Coaliției PSD-PNL-USR-UDMR a început la ora 13:00 și a durat aproximativ cinci ore, fără a se ajunge la un consens privind reforma administrației. Discuțiile s-au blocat pe tema reducerii numărului de posturi bugetare.
Conform surselor citate, Ilie Bolojan ar fi propus desființarea a 13.000 de posturi din administrația locală, fiind susținut de USR. În schimb, PSD și UDMR s-ar fi opus măsurii. Premierul a venit chiar cu o variantă mai dură: creșterea procentului de posturi care să fie tăiate în primării și consilii județene de la 30% la 45%.
Guvernul, obligat să amâne asumarea pe pachetul complet
Reforma administrației este ultima dintre cele șase legi pe care Guvernul Bolojan intenționa să și le asume în Parlament. În lipsa unui acord, ședința de Guvern programată la ora 16:00 a fost anulată, iar executivul își va asuma răspunderea luni doar pe cinci dintre legi.
În cadrul discuțiilor tensionate, premierul Bolojan ar fi amenințat cu demisia, invocând opoziția față de măsurile de criză pe care le consideră esențiale și contrele primite din partea PSD.
Dacă până la 15 septembrie nu va exista o decizie privind reforma administrației, România ar putea intra într-o nouă criză politică, generată de demisia premierului.
E prea putin; in 2007 erau 700 000 de angajati in sistemul bugetar, azi avem un 1 350 000, aproape dublu;
nu a crescut nici o productie si-au rezolvat un salariu bun din banii prostilor toti soldatii de partid, toate rubedeniile si amantele; rusine institutiilor statului transformate in prostitutii;
desteptati-va romani!