Tensiuni majore în Coaliție: Ilie Bolojan amenință cu demisia. Reforma administrației, blocată de PSD!
Scena politică din România traversează un moment de criză. Premierul Ilie Bolojan pare hotărât să își depună mandatul, după ce nu a reușit să își asume în fața Parlamentului răspunderea pentru întreaga agendă de reforme. Potrivit surselor Apuseni Info, șeful Guvernului le-ar fi transmis colegilor din Coaliție că „de marți trebuie să își caute un alt premier”.
Mărul discordiei este reforma administrației publice locale, considerată vitală de către Bolojan, dar respinsă de PSD, care nu acceptă reducerea cu 40% a posturilor din primării și consilii județene. În aceste condiții, premierul a renunțat luni seară să mai includă reforma administrației pe lista celor cinci legi pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.
Întâlnire la Cotroceni sub medierea președintelui
Președintele Nicuşor Dan a convocat, la Palatul Cotroceni, liderii Coaliției – Ilie Bolojan (PNL), Sorin Grindeanu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR) și Dominic Fritz (USR) – pentru a încerca să dezamorseze conflictul. Potrivit unor surse, șeful statului încearcă să mențină stabilitatea guvernării, în condițiile în care o eventuală demisie a premierului ar putea deschide o criză politică majoră.
Întrebat dacă PSD ar accepta scenariul în care Bolojan pleacă din fruntea Guvernului, Sorin Grindeanu a răspuns evaziv: „Nu mi-aș dori să intrăm în această zonă, dar vreau să lucrăm după acești parametri. Este de bun simț.”
Liberalii, chemați la ședință de urgență
În același timp, PNL se reunește astăzi la ora 17.00 într-o ședință tensionată, după ce Bolojan și-a pus mandatul pe masă pentru a impune un pachet controversat de măsuri fiscale. Printre acestea se numără introducerea de noi taxe, dar și eliminarea unor facilități fiscale considerate „nesustenabile” de către premier.
Totuși, nemulțumirile nu vin doar din partea social-democraților. În interiorul PNL, mai multe voci critică stilul autoritar al premierului și deciziile fiscale recente. Vicepreședintele Florin Roman a denunțat public introducerea impozitului pe proprietate pentru persoanele cu handicap grav, o măsură care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026 și care nu mai prevede excepții pentru această categorie vulnerabilă.
O criză cu potențial exploziv
Politologii atrag atenția că o eventuală demisie a premierului ar putea genera instabilitate guvernamentală într-un moment critic, în care România trebuie să îndeplinească jaloane din PNRR și să gestioneze constrângerile bugetare.
În această dimineață, Ilie Bolojan este așteptat la Palatul Victoria pentru o conferință de presă, unde ar putea lămuri dacă își duce mandatul mai departe sau dacă România se pregătește de o nouă rundă de negocieri politice pentru desemnarea unui alt prim-ministru.