Tiberiu Groza și patrioții de la Societatea Avram Iancu îi trag de urechi pe Ciolacu și Ciucă care nu au venit la Țebea: „Nu au înțeles importanța momentului!”
Manifestările comemorative de la Țebea, în anul Bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, an declarat de Parlamentul României ca „Anul Avram Iancu”, nu au avut măreția celor organizate de Societatea ASTRA în 1924.
La Centenarul nașterii sale, în 1924, Asociaţiunea ASTRA a organizat mari serbări omagiale la Ţebea, Baia de Criş, Brad, Abrud, Câmpeni, Vidra de Sus, Muntele Găina şi Cluj. La Cluj s-a sfinţit locul din faţa Catedralei Ortodoxe, pentru amplasarea statuii lui Avram Iancu, statuie care se va ridica şi înălţa, de abia la 30 noiembrie 1993, din inițiativa și efortul financiar al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu din România. Este cea mai mareață statuie închinată pînă acum eroului Avram Iancu.
Sărbătorile Centenarului naşterii lui Avram Iancu, din 1924 au fost cele mai ample din perioada interbelică la care au participat regele Ferdinand I al României, regina Maria, alte personalităţi politice sau oameni de seamă ai României făurită la 1918: Ion I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, Alexandru Lapedatu, ministrul Cultelor şi Artelor, dr. Ilie Miron Cristea, patriarhul României, dr. Nicolae Bălan, mitropolitul ortodox al Ardealului, Î.P.S. Gurie, arhiepiscopul Basarabiei, Vasile Goldiş, preşedintele Asociaţiunii ASTRA cu membrii Comitetului Central pentru Literatura şi Cultura Poporului Român din Transilvania şi al ASTREI Centrale, cu sediul la Sibiu, istoricul Silviu Dragomir, mitropolitul greco-catolic al Blajului şi al Bisericii Unite cu Roma, Î.P.S. dr. Vasile Suciu, Octavian Goga din partea Academiei Române, generalul Alexandru Averescu, fost prim ministru al României, generalul Constantin Prezan, generali-inspectori de armată, ofiţeri, dr. Vasile Gheorghiu din partea ASTREI bucovinene, prof. univ. dr. Ioan Lupaş, membru al Academiei Române, care la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu a rostit o frumoasă cuvântare.
Chiar dacă organizatorii manifestării comemorative din acest an, de la Țebea, au organizat manifestările mai bine ca niciodată în ultimii ani, munca și strădaniile lor au fost umbrite sau înjumătățite de lipsa de la manifestări a conducătorilor celor mai înalte și importante instituții din România.
Spre veșnica lor rușine Președintele României, președinții Senatului și Camerei Deputaților din Parlamentul României, Premierul României și președinții celor mai importante partide din România au lipsit de la manifestări transmițînd doar coroane și mesaje protocolare. Au lipsit de asemenea reprezentanții Patriarhiei României, ai Casei Regale a României, cei ai Academiei Române (reprezentată doar de academicianul Ioan Bolovan) și cei ai Asociațiunii ASTRA, dovedind cu toții că nu au înțeles importanța momentului, nici importanța gestului lor ca exemplu de urmat pentru români și mai ales pentru tînara generație, dovedind că declararea anului 2024 ca „Anul Avram Iancu” a fost doar o formalitate realizată la insistențele asociațiilor patriotice.
Comparînd participarea conducătorilor și făuritorilor României Mari la manifestările Centenarului nașterii lui Avram Iancu din 1924 cu particparea conducătorilor de astăzi ai României la manifestările Bicentenarului nașterii marelui erou, înțelegem măreția și valoarea celor care au realizat România Mare și micimea celor care conduc România în vremurile noastre.
Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România constată cu mare tristețe declinul constant al patriotismului în România, slăbirea pînă aproape la dispariție a educației cultural-patriotice oferite tinerei generații, datorită micimii actualilor conducători ai României, a formalismului de care dau dovadă și care în discursuri, dar nu în fapte, îl preamăresc pe Avram Iancu, dîndu-l exemplu de adevărat patriot și om politic, luptător și jertfitor pentru binele și prosperitatea neamului său.
In Anul Avram Iancu constatăm cu regret imposibilitatea de a ne ridica prin idealuri, fapte și realizări la înalțimea marilor înaintași, făuritori ai României Mari.
Cît de fals sună în aceste momente mesajul președintelui României, citit la Țebea de Mihai Somordole, Consilier de Stat – Departamentul Securității Naționale – Secretariat CSAT „Spiritul „Crăișorului Munților” a dăinuit peste timp și continuă să inspire prin forța, tenacitatea și noblețea idealurilor care au făcut din Avram Iancu cel mai mare erou național al românilor din Transilvania. (…) Încărcătura simbolică a sărbătorii de astăzi de la Țebea este una specială în acest an proclamat, la două secole de la nașterea sa. Demn de statura istorică a înaintașului său Horea, Avram Iancu a fost un lider desăvârșit, care a inspirat și a motivat mii de oameni prin devotamentul său pentru o cauză dreaptă, prin perseverența și prin puterea sa de sacrificiu. Avram Iancu a militat întotdeauna pentru solidaritate, dialog și înțelegere reciprocă, văzute nu doar ca mijloace de dobândire a libertății, ci și ca resorturi menite să contribuie la promovarea conștiinței naționale și la dezvoltarea statului român”, „Sunt încrezător că, atât timp cât ne cinstim eroii și continuăm să ducem mai departe moștenirea lor, avem un viitor prosper în față, într-o Românie puternică, modernă și democratică, parte a marii familii europene!” Si-atunci adevărate și drepte sună doar sfaturile P.S. Nestor, episcopul Devei și al Hunedoarei:„În curgerea acestui an au fost aleși și încă se vor mai alege conducătorii țării. Pentru a avea conducători buni întregul popor român trebuie să ceară cu stăruință ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca aleșii să fie dăruiți cu înțelepciune și cu luminarea minții, să fie iubitori de patrie și de neam precum Iancu și, mai ales, să fie jertfitori pentru a contribui substanțial la binele comun și pentru a aduce un strop de „fericire” în viața vremelnică a celor mulți, ca răsplata lor să fie dobândirea fericirii celei adevărate în Împărăția lui Dumnezeu.
Veșnică să îi fie pomenirea, din neam în neam, eroului nostru Avram Iancu!”
Traiască veșnic duhul lui Iancu!
Președinte Societatea Avram Iancu din România,