Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Tinerii fermieri vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro: AFIR continuă Submăsura 6.1

Tinerii fermieri vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro: AFIR continuă Submăsura 6.1

SM 6.2 are ca scop în special, crearea de noi activităţi neagricole pentru fermierii deținători ai exploatațiilor agricole de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor şi în general, pentru întreprinzătorii din mediul rural care se încadrează în categoria micro‐întreprinderilor sau întreprinderilor mici, acordându‐se prioritate sectoarelor cu potențial ridicat de dezvoltare identificate în Acordul de Parteneriat, în concordanță cu Strategia Națională de Competitivitate.

Potrivit unui document publicat recent pe site-ul oficial al MADR, sprijinul public nerambursabil pentru tinerii fermieri ar urma să fie de 70.000 de euro și se va acorda pentru o perioadă de maxim trei ani, în două etape:

  • 75% la semnarea contractului de finanțare;
  • 25% după implementarea Planului de afaceri.

Un element de noutate în ceea ce privește alocarea financiară 2023-2027 ar urma să fie limita maximă a dimensiunii exploatației care poate să primească finanțare. Iată condițiile de eligibilitate anunțare de MADR:

  • Solicitantul nu a beneficiat anterior de sprijin prin FEADR;
  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici;
  • Solicitantul deţine o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 100.000 SO (valoare producţie standard);
  • Solicitantul prezintă un plan de afaceri care să cuprindă și investiții;
  • Solicitantul deține formare sau competențe profesionale adecvate;
  • Implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult 12 luni de
  • la data deciziei de acordare a sprijinului;
  • Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la
  • data instalării.

În ceea ce privește principiile de selecție, MADR a anunțat următoarele:

  • Principiul comasării exploatațiilor, având în vedere numărul exploatațiilor preluate
  • integral;
  • Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol/ veterinar/ economie agrară;
  • Principiul apartenenţei la o formă asociativă cu rol economic (cooperativă, grup sau
  • organizație de producători);
  • Principiul promovării participării femeilor la dezvoltarea socioeconomică a zonelor rurale;
  • Principiul proprietății asupra terenului agricol;
  • Principiul vârstei cedentului;
  • Principiul agriculturii ecologice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *