Un bărbat de 30 de ani din Abrud a fost implicat într-un accident pe DN 1
La data de 22 iunie 2021, în jurul orei 14.00, pe DN 1, în dreptul localității Sântimbru, o femeie de 39 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani, din Abrud. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o altă autoutilitară, condusă de un tânăr de 29 de ani, din Sebeș.
În urma accidentului, conducătoarea primei autoutilitare, o femeie, de 27 de ani, pasageră în autoturism și conducătorul celei de-a doua autoutilitare, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.
Cercetările sunt continuate.