Un bărbat din Huedin a fost reținut de polițiștii din Bihor, după ce a fost depistat în trafic cu permisul suspendat, o mașină neînmatriculată și cu număr fals
La data de 4 ianuarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 76 de ani, din localitatea Huedin, județul Cluj, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
În aceeași zi, în jurul orei 15.25, pe D.N.1/P, între localitățile Uileacu de Criș și Brusturi, județul Bihor, acesta a fost depistat în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea aplicate plăcuțe cu un număr de înmatriculare care fusese atribuit unui alt vehicul.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 76 de ani are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.