Un bărbat din Ighiu a fost depistat la volanul unui tractor, în Ighiel, fără a deține permis de conducere
La data de 2 august 2023, în jurul orei 18.40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Ighiu, județul Alba, în timp ce conducea un tractor, pe raza localității Ighiel, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.