Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un bărbat din Vețel a fost reținut de polițiștii din Deva pentru furt dintr-o societate comercială

Un bărbat din Vețel a fost reținut de polițiștii din Deva pentru furt dintr-o societate comercială

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut un bărbat de 38 de ani, domiciliat în comuna Vețel, bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială din municipiu.

Potrivit anchetatorilor, în data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras produse de pe rafturile unui magazin, trecând ulterior de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat pe autorul faptei, un bărbat de 38 de ani, din comuna Vețel, și au recuperat integral prejudiciul cauzat.

Pe baza probatoriului administrat, față de acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, precum și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *