Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un ciclist din Tinca și-a pierdut viața pe DN79, în apropierea localității Mădăras

Un ciclist din Tinca și-a pierdut viața pe DN79, în apropierea localității Mădăras

Un biciclist din Tinca, județul Bihor, a fost accidentat mortal sâmbătă dimineața pe DN79, lângă Mădăras, de un autotren condus de un șofer bulgar.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, la fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 05.30, un bărbat de 32 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un autotren pe D.N.79, în afara localității Mădăras, pe direcția Salonta – Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi păstrat o distanță suficientă și ar fi acroșat din spate o bicicletă, pe care se deplasa, în aceeași direcție, un bărbat de 64 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, care nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante”, se arată într-o informare trimisă sâmbătă de agent șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor. 

Potrivit aceluiași comunicat, în urma accidentului rutier, biciclistul „a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, unde, din nefericire, în cursul acestei după-amieze, a decedat”

După testarea șoferului autotrenului cu ajutorul etilotestului, rezultatul a fost negativ.

Polițiștii de la Biroul Rutier Salonta continuă investigațiile sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de lângă Judecătoria Salonta, pentru a determina cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *