Un tânăr de 30 de ani, aflat la scăldat, s-a înecat în apele Crișului Repede
În după-amiaza zilei de joi, 30 iunie a.c., la ora 17.50, un apelant al numărului unic 112 a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor că un tânăr s-a înecat în Crișul Repede, acesta fiind scos din apă de cetățenii aflați în zonă.
La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgenţă, echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea și două echipaje de pompieri militari cu o ambulanţă SMURD tip B2 și o autospecială de descarcerare pentru instalarea panoului de protecţie vizuală a victimei.
Echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea și pompierii militari paramedici au efectuat manevre de resuscitare a victimei aflate în stop cardio-respirator, însă, din nefericire, tânărul nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.
În acest context, tragem, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a vă scălda doar în locuri special amenajate pentru înot, de a nu intra în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și de a evita scăldatul solitar sau pe timp de noapte.