Un tânăr din Albac este cercetat penal după ce a refuzat testarea pentru alcool, fiind găsit la volanul unei mașini lovite
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitatea Albac, județul Alba, s-a ales cu dosar penal după ce a fost găsit de polițiști într-un autoturism avariat, staționat pe marginea drumului, și a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, luni dimineața, 30 iunie, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui incident rutier pe raza localității Albac.
La fața locului, pe drumul comunal DC 197, a fost identificat un autoturism staționat pe partea dreaptă a carosabilului, prezentând avarii în partea stângă față. La volanul acestuia se afla un tânăr de 28 de ani, din localitate.
În momentul intervenției poliției, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital. Acolo, însă, a refuzat și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma acestor fapte, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului și luarea măsurilor legale.