Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un tractorist fără permis a fost prins de polițiștii din Ilia transportând lemne fără documente legale

Un tractorist fără permis a fost prins de polițiștii din Ilia transportând lemne fără documente legale

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au depistat, la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, un bărbat care conducea un tractor cu remorcă încărcat cu material lemnos, fără a deține documentele necesare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în comuna Lăpugiu de Jos, transporta 3,20 metri cubi de material lemnos din specia stejar, fără aviz de însoțire.

De asemenea, cercetările au arătat că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul condus de acesta nu era înmatriculat.

În consecință, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *