USR continuă să atragă membri: 35 de clujeni, cu diferite meserii și CV-uri, au spus DA progresiștilor clujeni!
Săptămâna trecută, USR Cluj a găzduit o nouă sesiune de „inducție” pentru noii membri, un moment plin de energie, idei și motivație.
„Unii sunt la început de drum, alții vin cu ani de experiență, dar toți au un lucru în comun: dorința de a se implica activ în schimbarea pe care vrem să o vedem în România. Am discutat despre cum funcționează organizația noastră și despre proiectele în care fiecare dintre ei vrea să se implice.
Ne-au inspirat prin motivația lor și ne-au reamintit că <<cea mai bună schimbare este cea la care poți contribui și tu>>.
USR Cluj e mai puternic cu fiecare membru nou. Împreună construim o echipă care contează” au anunțat USRiștii clujeni.
Uniunea Salvați România (USR) Cluj se afirmă ca principala forță de opoziție în municipiul și județul Cluj, prin activitatea consecventă a consilierilor locali și județeni. Reprezentanții USR sunt prezenți activ în dezbaterile din Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean, unde formulează propuneri, adresează întrebări și vin cu propuneri alternative față de administrația condusă de primarul Emil Boc și de majoritatea PNL.