USR Hunedoara anunță că va vota împotriva unui guvern susținut de PSD: „Nu vom valida la nivel național mecanismul care a sufocat Hunedoara”
Filiala USR Hunedoara a anunțat că se va opune susținerii unui guvern din care face parte PSD sau care depinde de voturile social-democraților pentru a obține majoritatea parlamentară. Poziția va fi susținută în cadrul Comitetului Politic al USR, convocat pentru a decide oficial atitudinea partidului față de guvernul pe care încearcă să îl formeze premierul desemnat Adrian Veștea.
Reprezentanții organizației județene afirmă că decizia este în deplină concordanță cu hotărârea adoptată în unanimitate de Biroul Național al USR și susțin că o eventuală colaborare cu PSD ar compromite mesajul reformist pe care partidul l-a promovat în ultimii ani.
Potrivit USR Hunedoara, există o contradicție fundamentală între obiectivul declarat al continuării reformelor și sprijinul acordat de partidul care a contribuit la căderea Guvernului Bolojan: „Nu vom vota un guvern din care face parte PSD. Poziția noastră e în linie cu decizia luată duminică seară, în unanimitate, de Biroul Național al USR. Un guvern care pretinde că duce reformele mai departe, dar se bazează pe voturile partidului care a dat jos guvernul exact pentru acele reforme, nu are nicio credibilitate. Nu poți construi continuitate pe trădarea propriilor alegători, indiferent cine e trimis în față să negocieze.
Domnul Veștea nu a fost ales pentru un palmares de reformist sau de adversar al pesedismului, dimpotrivă, a coabitat confortabil cu PSD în trecut. Greu de crezut că un guvern condus de el ar avea altceva de oferit decât o nouă ediție a aceleiași rețete.”
USR Hunedoara leagă actuala dezbatere politică de situația economică și socială a județului, susținând că administrațiile dominate de PSD au blocat dezvoltarea regiunii și au contribuit la menținerea unor indicatori economici sub media națională.
Liderii organizației afirmă că modelul politic practicat în Hunedoara nu trebuie replicat la nivel național și avertizează că o nouă majoritate construită în jurul PSD ar însemna continuarea acelorași politici pe care le consideră responsabile pentru stagnarea economică a județului.
Deputata USR de Hunedoara, Pollyanna Hangan, susține că problemele economice ale județului sunt rezultatul direct al modului în care acesta a fost administrat în ultimii ani: „Hunedoara nu mai are timp de pierdut cu guverne formate din calcule de culise. Avem unul dintre cele mai mici salarii din țară și un șomaj peste medie. Nu pentru că hunedorenii muncesc mai puțin, ci pentru că, de ani de zile, județul e ținut captiv de aceeași rețea politică, fără investițiile care aduc bunăstare. Nu vom valida la nivel național exact mecanismul care a sufocat Hunedoara”, a declarat Pollyanna Hangan.
Poziția adoptată de USR Hunedoara complică și mai mult ecuația politică în jurul premierului desemnat Adrian Veștea. În condițiile în care USR refuză o formulă de guvernare care implică PSD, iar în interiorul PNL continuă disputele privind desemnarea acestuia, negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare par tot mai dificile.
Mesajul transmis de organizația hunedoreană confirmă că opoziția față de PSD rămâne una dintre liniile roșii ale partidului și că USR nu este dispus să susțină o formulă guvernamentală pe care o consideră incompatibilă cu angajamentele asumate în fața electoratului.