Vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată în Danemarca, Italia, Norvegia, Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania, Letonia și Islanda!
Vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată în Danemarca, Italia, Norvegia, Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania, Letonia și Islanda din cauza efectelor adverse.
În Italia – Agenția Italiană a Medicamentului a decis, joi, să oprească imunizarea cu serul produs de AstraZeneca, după ce au apărut probleme de coagulare a sângelui la unii pacienți.
În Danemara, decizia a intervenit „după raportarea unor cazuri grave de formare de cheaguri de sânge la persoane care au fost vaccinate cu vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca”, a comunicat Agenţia Naţională de Sănătate, subliniind că „la ora actuală, nu putem trage concluzia existenţei unei legături între vaccin şi cheagurile de sânge”.
Săptămâna trecută, în Austria a suspendat vaccinarea cu un lot de vaccinuri AstraZeneca după decesul unei persoane şi îmbolnăvirea alteia.
„Luăm o pauză în Norvegia cu vaccinarea cu AstraZeneca”, a declarat un înalt oficial al Institutului național de sănătate publică, Geir Bukholm, într-o conferință de presă.
Vaccinul a fost aprobat de autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene pe 30 ianuarie, care au spus că vaccinul este eficient şi sigur de utilizat. Reacţiile adverse observate în studii au fost de scurtă durată în cea mai mare parte şi nu au fost raportate problemele de coagulare a sângelui.