Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Vânzarea primelor 5 locuințe ANL din Beiuș ridică unele semne de întrebare

Vânzarea primelor 5 locuințe ANL din Beiuș ridică unele semne de întrebare

sursă foto: Emil Popa

Marți, 28 iunie 2022, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Beiuș. În cadrul ședinței, s-a aprobat vânzarea primelor 5 locuințe ANL la Beiuș.

Consilierul local USR Beiuș, Emil Popa, a atras atenția asupra unor aspecte cel puțin ciudate, din această vânzare: „Ultimele 5 puncte de pe ordinea de zi au fost aprobarea vânzării a 5 locuințe ANL, toate din lotul recepționat în anul 2005, cu 2 și 3 camere. Prețul de vânzare a acestora conform noii legi ANL a fost între (aproximativ) 10.000 € la un apartament cu 2 camere și (aproximativ) 13.000 € la un apartament cu trei camere. Diferența față de blocurile recepționate cu 2 ani mai târziu, în 2007, este uriașă! Cele din urmă au toate 2 camere cam cu aceiași suprafață ca cele din 2005, doar că în plus au și balcon, iar prețul de vânzare este de aproximativ 38.000 €! Adică aproape de patru ori mai mare, la un interval scurt de timp în care cu siguranță prețul la toate materialele nu s-a triplat! Prin urmare probabil că doar balcoanele sunt cele care au crescut prețul în așa scurt timp cu vreo 25.000 €… Chiriașii întreabă dacă se pot cumpăra fără balcon că altfel e jaf la drumul mare!?!

sursă foto: Emil Popa

Despre ANL

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) este o instituție de interes public din România, înființată în 1998, având ca scop pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național. În realizarea scopului propus, agenția poate dobândi, în condițiile legii, construcții aflate în diferite stadii de execuție și terenurile aferente acestora, destinate construcției de locuințe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *