Via Ferrata din Pietrele Negre – Vârtop, Bihor, un traseu spectaculos din Parcul Natural Apuseni
Via Ferrata din Pietrele Negre – Vârtop, judeţul Bihor (B). Traseul de lângă Vartop-Arieşeni a fost amenajat pe stânca Pietrele Negre, în Parcul Natural Apuseni, Munții Apuseni, de Salvamont Salvaspeo Bihor şi a fost inaugurat în anul 2014.
Accesul este gratuit, lungimea totală este de 200 de metri, cu o diferenţă de nivel de 100 metri. Durata Via Ferrata este de minim o oră, iar durata de retragere, de 30 de minute. Vârsta minimă este de 16 ani (sub 16 ani doar cu însoţitor adult cu experienţă).
Accesul se face pe drumul de Băiţa – Sat de Vacanţă Vârtop (DJ75). La 5 km din Satul de Vacanţă Vârtop spre aval şi la 12 km din Băiţa spre amonte, se pot observa Pietrele Negre. În zona amfiteatrului Pietrele Negre, trebuie urmărită la urcarea spre Vârtop indicatorul cruce roşie ce indică poteca turistică.