(VIDEO) Un TIR a luat foc pe autostrada A3 între Gilău și Turda
sursă foto: INFO TRAFIC jud. CLUJ - Vlad C.
UPDATE: „S-a intervenit cu două autospeciale, iar a treia a fost solicitată în sprijin, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins remorca unui autocamion care se deplasa pe A3.
Nu sunt anunțate persoane rănite până acum. Intervenția este în desfășurare, o bandă de pe autostradă este ocupată în apropiere de km 18, pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, iar traficul se desfășoară pe o singură bandă în zona respectivă.
Revin cu mai multe detalii după finalizarea acțiunilor de la fața locului.
Focarele au fost limitate deja, se lucrează pentru lichidarea lor, având în vedere că flăcările au cuprins și încărcătura camionului, constituită din piese pentru apărate electronice”
Știre inițială: Un TIR a luat foc vineri dimineata pe Autostrada Transilvania, pe sensul de merg de la Gilău spre Turda.
„Se intervine în aceste momente cu două autospeciale, iar a treia a fost solicitată în sprijin, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins remorca unui autocamion care se deplasa pe A3. Nu sunt anunțate persoane rănite până acum. Intervenția este în desfășurare, o bandă de pe autostradă este ocupată în apropiere de km 18, pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, iar traficul se desfășoară pe o singură bandă în zona respectivă”, a transmis ISU Cluj.