Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Voicu Vușcan va candida la primăria Alba Iulia din partea PSD: „Vin la muncă, nu la funcții. Vin să fac, nu să promit!”

Voicu Vușcan va candida la primăria Alba Iulia din partea PSD: „Vin la muncă, nu la funcții. Vin să fac, nu să promit!”

Omul de afaceri Voicu Vușcan a anunțat că va candida la primăria Alba Iulia din partea PSD.

„Voi candida pentru funcția de primar, pentru că e timpul unei schimbări reale.

Viitorul este al nostru și trebuie să avem grijă de el! E primul și singurul lucru pe care l-am avut în minte atunci când am decis să mă implic activ în viața publică. E precum o mantră pe care o repet în fiecare zi, ori de câte ori mă gândesc la mine, la prietenii mei, la părinții mei, la copilul meu și la ce viitor ne așteaptă pe toți.

Nu e o decizie luată peste noapte. Am cântărit mult și le mulțumesc sutelor de prieteni și apropiați care m-au îndemnat și încurajat să fac pasul ăsta. Există în #noulPSDAlba o echipă cu oameni de valoare, profesioniști alături de care am toată încrederea că vom câștiga Primăria Alba Iulia. Chiar mai important, am încredere că putem schimba cu adevărat acest model de administrație, care nu doar și-a atins limitele în urmă cu mulți ani, dar în ultimii patru ani s-a dovedit de-a dreptul falimentar.

E timpul să schimbăm cu adevărat lucrurile în Alba Iulia! E timpul pentru un management performant.

Vin la muncă, nu la funcții. Vin să fac, nu să promit. Vin să schimb sistemul, nu să mă integrez în cel existent. Vin să implementez soluții, nu să produc explicații! Pentru că viitorul este al nostru și trebuie să avem grijă de el!” a anuțat Voicu Vușcan.

Voicu Vuşcan este administrator al Elit, una dintre cele mai mari companii din sectorul mezelurilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *