Zici că-i China, nu România! La București de ce nu se poate? Ilie Bolojan finalizează modernizarea drumului care leagă Bihorul de Sălaj: Până la sfârșitul lunii se vor finaliza lucrările la drumul județean Balc – Camăr
Ilie Bolojan finalizează modernizarea drumului care leagă Bihorul de Sălaj: Până la sfârșitul lunii se vor finaliza lucrările la drumul județean Balc – Camăr.
„Până la sfârșitul acestei luni se vor finaliza integral lucrările de modernizare a drumului județean Balc – Camăr. Acest drum leagă județele Bihor și Sălaj, la ieșirea din comuna Balc. Porțiunea aflată în lucru are o lungime de 3,4 km. Stadiul lucrărilor a depășit 90%.
În aceste zile se fac ultimele lucrări la șanțuri si se așterne ultimul strat de asfalt. De săptămâna viitoare se vor monta panourile de semnalizare și parapetele de protecție. Lucrările de asfaltare se vor finaliza cu realizarea marcajelor.
Pentru a evita alunecările de teren, în zona dealurilor la baza cărora este realizat drumul se vor face și plantări de arbori, în completarea lucrărilor de consolidare aferente drumului.
Modernizarea acestui drum va crea o conexiune suplimentară, în nordul județului Bihor, cu județul Sălaj.
Mulțumesc constructorilor și echipei tehnice din Consiliul Județean Bihor pentru finalizarea lucrărilor” a anunțat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.