Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Niciun parlamentar de ALBA nu a fost prezent la dezbaterea despre starea execrabilă a DN 75!

articol publicat în iunie 25, 2021

Ieri, 24 iunie, la Sălciua, în judeţul Alba, moții care au organizat protestul în Munții Apuseni, sub coordonarea profesorului Irimie Popa, îi așteptau pe toţi parlamentarii din Alba şi Cluj să dezbată despre starea execrabilă a DN 75.

Invitaţia noastră este adresată dumneavoastră, având ferma convingere că, în calitatea pe care o deţineţi, puteţi constitui un sprijin real pentru rezolvarea unei probleme acute, cronice-accesul, pe Valea Arieşului, în Ţara Moţilor” a fost invitația de bun simț a organizatorilor către parlamentarii de Alba și Cluj.

La eveniment, NICIUN parlamentar de Alba nu a binevoit să participe, este adevărat că față de cei de la Cluj nici nu exista o expectanță mare dat fiind faptul că DN 75 este o problemă spinoasă în principal pentru județul Alba.

Indolența și nepăsarea parlamentarilor de Alba nu poate fi trecută cu vederea. Cu nume și prenume, cei care apar la festivitățile moților dar dispar atunci când aceștia au probleme, sunt: senatorii Sorin-Ioan Bumb (PNL) și Călin Gheorghe Mătieș (PSD), deputații Olar Corneliu (PNL), Roman Florin-Claudiu (PNL), Rusu Daniel-Gheorghe (AUR), Todosiu Beniamin (USR Plus) și Tuhuț Radu-Marcel (PSD).

Absența reprezentanților puterii, a senatorului Sorin-Ioan Bumb și deputaților Olar Corneliu, Roman Florin-Claudiu și Todosiu Beniamin este una rușinoasă, în condițiile în care liderii PNL dețin puterea în județ de plus minus 15 ani, însă poate fi 5% înțeleasă, pentru că la finalul zilei nu ei sunt decidenți în Alba, la propriu fiind doar Mircea Hava și Ion Dumitrel.

Dar absolut HILARE, în schimb, au fost absențele celor doi „lideri” ai PSD, care deși aflați în opoziție și în plină campanie electorală, culmea și într-o comună din Țara Moților – Ciuruleasa, nu au binevoit să participe la eveniment. Din ce motive nu se știe dar oricare ar fi scuza nu poate fi acceptată. Ce schimbare ați făcut domnilor în mentalitatea organizației după mandatele președintelui Dîrzu? Este frumoasă ia populară, sunt frumoase opincile plimbate pe la evenimente însă nu bătute pe drumul moților – DN 75!

Apuseni Info îi felicită pe singurii parlamentari prezenți la eveniment, culmea, de Cluj, deputații Bălțărețu Viorel (USR Plus Cluj) și Coleșa Ilie-Alin (AUR Cluj)

2 thoughts on “Niciun parlamentar de ALBA nu a fost prezent la dezbaterea despre starea execrabilă a DN 75!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *