Meșterii din Câmpeni care duc mai departe tradițiile Apusenilor. Cristian Pașca: „Păstrează o parte din sufletul și identitatea noastră”

Iosif și Maria Trifuț, doi meșteri populari din Câmpeni, continuă să păstreze vii tehnici tradiționale de realizare manuală a încălțămintei, într-o perioadă în care asemenea meserii devin tot mai rare. Primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca, i-a întâlnit la cea de-a XXXI-a ediție a Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni și spune că activitatea lor reprezintă mai mult decât un simplu meșteșug: este o formă de conservare a identității locale și românești.

Evenimentul s-a desfășurat duminică, 23 august, pe Vârful Petreasa, la aproximativ 1.600 de metri altitudine, în comuna Horea, și a reunit meșteri populari, silvicultori, concurenți din diferite zone ale țării și oameni atrași de tradițiile moțești.

Printre participanți s-au numărat și Iosif și Maria Trifuț din Câmpeni, care realizează manual opinci, ghete, cizme și pantofi, folosind inclusiv tehnici vechi, transmise și perfecționate de-a lungul deceniilor.

Târgul Lemnarilor, o întâlnire cu tradițiile Munților Apuseni

Ajuns la ediția a XXXI-a, Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni reprezintă un eveniment în jurul căruia se întâlnesc meșteșugurile, tradițiile și comunitățile din Țara Moților.

Cristian Dan Pașca, primarul orașului Câmpeni, a participat la ediția organizată pe Vârful Petreasa și a descris manifestarea drept „un eveniment de suflet”.

„Am avut bucuria de a participa, duminică, 23 august, la Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni – ediția a XXXI-a, desfășurat pe Vârful Petreasa, la 1.600 de metri altitudine, în comuna Horea. Un eveniment de suflet, care a adus împreună meșteri populari, silvicultori, concurenți din întreaga țară și iubitori ai tradițiilor moțești”, a transmis Cristian Dan Pașca.

Dincolo de caracterul festiv, asemenea evenimente oferă meșterilor posibilitatea de a-și prezenta munca direct publicului și contribuie la păstrarea unor ocupații tradiționale care se confruntă cu riscul dispariției.

Iosif Trifuț, aproximativ 55 de ani dedicați meseriei

La târg, primarul din Câmpeni s-a oprit la standul familiei Trifuț, pe care o consideră reprezentativă pentru tradiția meșteșugărească a orașului.

Iosif Trifuț lucrează în domeniu de aproximativ 55 de ani. Pregătirea sa a început în școlile de meserii, iar experiența acumulată ulterior i-a permis să păstreze și să folosească tehnici care astăzi sunt tot mai greu de întâlnit.

Alături de el lucrează soția sa, Maria.

„M-am oprit cu drag la standul a doi oameni deosebiți, Iosif și Maria Trifuț din Câmpeni, meșteri populari, de care noi, ca locuitori ai orașului nostru, suntem cu adevărat mândri. Prin munca lor, duc mai departe tradiții și meșteșuguri românești care riscă să se piardă”, a afirmat Cristian Dan Pașca.

Experiența de peste o jumătate de secol înseamnă, în cazul unui asemenea meșteșug, nu doar capacitatea de a realiza un produs, ci și cunoașterea materialelor și a unor procedee pe care producția industrială le-a înlocuit aproape în totalitate.

Opinci, ghete, cizme și pantofi realizați manual

Familia Trifuț produce încălțăminte realizată manual, de la tradiționalele opinci până la ghete, cizme și pantofi.

Fiecare asemenea obiect presupune muncă manuală, precizie și timp, iar modul de lucru păstrează elemente ale vechilor tehnici de confecționare a încălțămintei.

Potrivit primarului, pentru anumite modele de ghete, cei doi meșteri folosesc inclusiv cuie din lemn.

Iosif și Maria Trifuț spun că această tehnică tradițională nu ar mai fi utilizată în prezent în România.

Tocmai asemenea detalii diferențiază meșteșugul de producția contemporană de serie. Obiectul rezultat nu este doar unul util, ci poartă în el o tehnică și o formă de cunoaștere profesională acumulată în generații.

„Calitate, nu cantitate”

Principiul după care lucrează familia Trifuț este rezumat în numai trei cuvinte: „Calitate, nu cantitate.”

Într-o economie dominată de producția rapidă și de serie, filosofia celor doi meșteri se află aproape la polul opus.

Un produs realizat manual necesită mai mult timp și nu poate concura cantitativ cu o linie industrială. Valoarea sa vine însă din atenția acordată execuției, din caracterul său individual și din păstrarea unor tehnici tradiționale.

Cristian Dan Pașca subliniază tocmai această dimensiune a activității celor doi meșteri din Câmpeni.

„Domnul Iosif Trifuț lucrează în acest domeniu de aproximativ 55 de ani. A urmat școlile de meserii și a învățat, în timp, că un lucru bine făcut cere răbdare, pricepere și respect pentru meserie. Îl ajută și soția sa, Maria”, a transmis primarul.

Încălțămintea realizată la Câmpeni ajunge în țară și în străinătate

Produsele familiei Trifuț nu rămân doar în zona Apusenilor.

Potrivit lui Cristian Dan Pașca, încălțămintea realizată manual la Câmpeni ajunge la cumpărători din întreaga țară, dar și la clienți din străinătate.

Cei doi participă, de asemenea, la târguri tradiționale organizate în diferite regiuni ale României.

Astfel de evenimente au devenit importante pentru supraviețuirea meșteșugurilor, deoarece creează o legătură directă între artizan și oamenii care caută produse autentice.

Pentru meșter, târgul înseamnă acces la public. Pentru vizitator, înseamnă posibilitatea de a descoperi nu doar produsul final, ci și omul, tehnica și povestea din spatele acestuia.

Meșteșugurile, parte din identitatea Apusenilor

În Munții Apuseni, meșteșugurile tradiționale s-au dezvoltat timp de generații în strânsă legătură cu viața comunităților.

Lemnul, pielea, textilele, fierul și alte materiale disponibile local au fost transformate de meșteri în obiecte necesare vieții cotidiene. Înainte ca bunurile produse industrial să devină accesibile aproape oriunde, priceperea meșterilor era esențială pentru funcționarea comunității.

Astăzi, multe dintre aceste meserii nu mai au aceeași funcție economică. Tocmai de aceea, transmiterea lor către generațiile următoare devine tot mai dificilă.

Atunci când dispare ultimul om care cunoaște o anumită tehnică, nu dispare doar o ocupație. Se pierde și o formă de cunoaștere care, uneori, nu mai poate fi recuperată din cărți sau fotografii.

„Nu păstrează doar un meșteșug”

Aceasta este și ideea centrală a mesajului transmis de primarul orașului Câmpeni.

Pentru Cristian Dan Pașca, activitatea familiei Trifuț trebuie privită ca parte a unui patrimoniu cultural care depășește valoarea comercială a obiectelor realizate: „Iosif și Maria Trifuț nu păstrează doar un meșteșug. Păstrează o parte din sufletul și identitatea noastră”, afirmă edilul.

Primarul consideră că asemenea meșteri trebuie sprijiniți și promovați tocmai pentru ca meseriile lor să nu dispară odată cu generațiile care încă le practică: „Trebuie să îi prețuim, să îi sprijinim și să îi facem cunoscuți, pentru că, dacă dispar meșterii populari, riscăm să pierdem o parte din identitatea României”, a transmis Cristian Dan Pașca.

O meserie de 55 de ani și o poveste care trebuie dusă mai departe

Povestea lui Iosif și Maria Trifuț vorbește despre una dintre marile provocări ale patrimoniului tradițional românesc: cine va continua aceste meserii peste 10, 20 sau 30 de ani?

Un obiect tradițional poate fi păstrat într-un muzeu timp de secole. Un meșteșug, însă, supraviețuiește numai dacă există oameni care știu să îl practice.

De aceea, demonstrațiile, târgurile populare, promovarea meșterilor și transmiterea cunoștințelor către generațiile mai tinere au o importanță care depășește dimensiunea turistică.

La cei aproximativ 55 de ani petrecuți în meserie, Iosif Trifuț reprezintă tocmai această legătură vie dintre trecut și prezent, iar munca pe care o desfășoară împreună cu Maria arată că tradiția poate continua să aibă un loc într-o lume dominată de producția industrială.

„Felicitări, Iosif și Maria, pentru tot ceea ce faceți! Noi, câmpănarii, suntem mândri de voi!”, a încheiat primarul Cristian Dan Pașca.

În fond, valoarea unor asemenea meșteri nu se măsoară doar în numărul obiectelor pe care reușesc să le producă. Se măsoară și în cunoștințele, tehnicile și identitatea culturală pe care reușesc să le păstreze vii, într-o perioadă în care tocmai lucrurile făcute încet, manual și după reguli vechi devin tot mai rare.