Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

(OPINIE) Voicu Ienci: Florin Cîțu – un Gâgă mortal pentru PNL la Palatul Victoria

articol publicat în noiembrie 18, 2021

Florin Cîțu nu se da dus din scaunul de premier, aceasta in conditiile in care PSD, in mod justificat, nu poate accepta ramanerea lui in prima pozitie. PSD a initiat si trecut o motiune de cenzura tocmai impotriva actualului prim-ministru interimar si ar deveni cel putin penibila situatia ca acesta sa ramana sef peste o coalitie chiar cu partidul care l-a dat jos.
Presedintele Johannis pare ca a inteles acest lucru si nu intreprinde nimic deocamdata pentru a-i sprijini obiectivul, la fel si o larga majoritate din PNL si „echipa castigatoare”.

Pentru ca se vede trecut in mod necesar in planul secund, Florin Cîțu forteaza in ultimele zile atitudini de fronda impotriva logicii tuturor demersurilor de pana acum, de la declaratii sceptice privind negocierile cu PSD, la afirmatii impotriva propriilor colegi, care il trag de maneca, sau la propuneri penibile gen Dan Valceanu prim-ministru, de parca un traseist politic lipsit atat de greutate si charisma de lider, dar si de un minim background politic si profesional, un ajuns nu se stie cum in sfera inalta a politicii, ar putea sa devina oferta serioasa a unei coalitii intre cele mai mari partide ale momentului.

Un astfel de comportament haotic si irational tradeaza disperarea inselarii unor asteptari ale unui personaj prea luat de mirajul unor perspective personale iluzorii, mult peste nivelul si statura sa, care se dovedeste doar o odrasla alintata si limitata. Mangaiat patern pe crestet de catre domnul Johannis, sustinut in razboiul fratricid penelist si confirmat la un congres egal cu infarctul unui partid istoric, dupa ce a promis ca va fi cuminte si ascultator, Florin Cîțu se dovedeste, in fapt, un simplu Gâgă, gata sa devina obraznic si rebel cand pierde o jucarie daruita de un parinte prea ingaduitor.

Cred ca aici va fi cheia actualului impas, in capacitatea presedintelui de a mai indura istericalele unui plod, cand interesele formarii unui guvern, dar si ale salvarii unui mandat prezidential o cer.
Ce va face presedintele Johannis? Va alege sa dea curs noului proiect de guvernare PNL-PSD, trecand peste crizele pupilului politic? Va continua sa tina in brate un personaj impotriva oricarei evidente si logici a situatiei?

Cred ca fiecare zi care trece in actualul context sapa tot mai adanc pozitia si asa subreda a actualului presedinte al liberalilor, provocand daune imense in nucleul electoral al partidului, nu atat prin ideea contestata a aliantei cu dusmanul social-democrat, cat prin senzatia de slabiciune si nesiguranta, a lipsei de directie a actualei conduceri. De asemenea, sa nu uitam ca in actualul PNL, chiar dupa plecarea lui Ludovic Orban, exista o opozitie solida si crancena, coordonata de personaje politice mai stapane pe propriile destine si infinit mai putin indatorate domnului Johannis.
Asa cum istoria din ultimii 30 de ani ne invata, un presedinte devine din ce in ce mai vulnerabil si mai lipsit de putere spre sfarsitul mandatului, tot mai expus spre a pierde influenta in propriul partid care l-a adus la putere. Exemplul Basescu-PDL este inca viu si graitor iar presedintele Johannis sigur a invatat din el.

Prin urmare, pentru a duce inainte proiectata coalitie si pentru a-si pastra o influenta reala viitoare in PNL, domnul Johannis trebuie sa schimbe actuala paradigma, sa propuna o figura politica de minim calibru din randul liberalilor pentru functia de prim-ministru.
Vremea copilului alintat, a lui Gâgă la Palatul Victoria a trecut. Este timpul pentru o alta figura, cu o mai mare aparență de seriozitate, echilibru si maturitate, care sa reuseasca sa mentina minimul respect in coalitie si PNL.
Odata gasit si asezat la guvern, viitorul prim-ministru se va impune si in partid si nu m-as mira sa vedem un nou congres liberal in primavara anului 2022.

Bineinteles, exista si este foarte plauzibila varianta, in care primul ministru ar ajunge sa fie desemnat din PSD. Ar fi o lovitura aproape mortala pentru PNL si viitorul sau pe termen mediu, ducand in sfera irelevanta si partidul si pe presedintele Johannis. Iata de ce este absolut necesar ca liberalii sa scape de Gâgă.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie.

1 thought on “(OPINIE) Voicu Ienci: Florin Cîțu – un Gâgă mortal pentru PNL la Palatul Victoria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *