Tânărul moț: Codrii noștri sunt omorâți, iar odată cu ei, noi, românii suntem omorâți! Oare nu la umbra gorunilor îi chema Horea sau Iancu la luptă pe români?

Un tânăr moț crișan, din Țara Zarandului, din Brad, Andrei Pletea, deplânge situația defrișărilor din Țara Moților și din România în general. Tânărul moț declară categoric: Codrii noștri sunt omorâți, iar odată cu ei, noi, românii suntem omorâți!

<<Eminescu ne spune că, codrul este frate cu românul. Și așa este. Codrul ne este frate. Oare nu codrul a fost cel care ne-a oferit refugiu de fiecare dată când am fost la ananghie? Oare nu tot codrul a stat de fiecare dată ca o cetate în fața năvălitorilor, aceștia temându-se să pătrundă în el? Oare noi, românii, unde dacă nu în codru, găseam loc de liniște și de taină pentru a ține sfat? Oare nu la umbra gorunilor îi chema Horea sau Iancu la luptă pe români? Credeți oare că numai întâmplarea face ca în fiecare basm românesc pădurea să reprezinte o etapă esențială prin care trebuie să treacă Harap-Alb, Făt-Frumos sau Prâslea în lungul lor drum spre descoperirea sinelui, spre lunga lor odisee?

Mircea Vulcănescu ne spune atât de frumos că sufletul românesc are două chemări: chemarea pământului – „legătura omului cu cele de aici, de legătura lui cu ai lui, cu bătătura, cu câmpul, cu vitele.” și chemarea codrului, „chemare a singurătăţii, a vijeliei, a haiduciei. Chemarea culmilor aspre şi reci, chemarea apelor şi a stelelor ce se oglindesc în ape. Orizontul ei e spaţiul fără sfârşit, spaţiul ordonat în care zările se înfrăţesc şi se ţin unele pe altele de mâini, ca şi stelele cerului. ”.

Codrul reprezintă pentru români un întreg univers în care ei se regăsesc. Românul, în profunzimea sufletului său, nu poate trăi fără codru! Codrul este un simbol care va fi întotdeauna esențial în dimensiunea românească a existenței, codrul face parte din codul nostru genetic, al românilor! Pentru noi, codrul este răspunsul tuturor întrebărilor, codrul ne este cel mai bun sfetnic.

Astăzi, codrii noștri sunt omorâți, iar odată cu ei, noi, românii suntem omorâți. Codrii întregi, cu care am trăit sute de ani în armonie, sunt uciși într-o secundă și iau căi străine. Astăzi, ne este furată însăși identitatea noastră de români și transformată în mobilă. Da, spun furată! Pentru că a lipsi pe cineva de un bun al său fără să-l întrebi, se cheamă furt. Iar nouă, românilor, nu ni s-au pus niciodată întrebările: „Vreți să vă luăm codrii și să vi-i vindem înapoi sub formă de dulapuri? Vreți ca noi, străinii, să vă curățăm Carpații de păduri, iar în schimb, noi, dacă sunteți copii cuminți în continuare, vă primim în Schengen?” Ne-a pus cineva întrebările acestea? Nu. Nu ni le-a pus nimeni! Nu noi, românii, ne-am vândut și ne vindem țara în continuare, așa cum susțin unii doar pentru a le lua apărarea stăpânilor lor. Noi doar am fost puși în fața faptului împlinit, fără putința de a mai schimba ceva! Ne uităm neputincioși cum dispare codrul, în neguri de eșapament și simfonii de drujbă. Ne uităm neputincioși cum dispare codrul, iar noi… odată cu el. Oare cine dintre frați va dispărea mai repede? Codrul, sau românul?

Nu mai vrem păduri furate

De legiuni habsburgice!

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece!>> arată tânărul moț.