Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(VIDEO) Un urs însetat caută apă sub stratul subțire de gheață din pădure. Ce a găsit?

Un urs din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș a fost surprins de una din camerele de monitorizare a faunei la una din adăpătorile din parc unde a ajuns însetat și de unde a plecat dezamăgit. Sub stratul subțire de gheață pe care încerca să-l dea la o parte a descoperit că nu mai este apă așa că s-a lăsat păgubaș.

Urșii au habitatul în pădurile de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat. Urșii au centrul mirosului din creier de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului și mii de receptori ai mirosului în zona foselor nazale. Hrana lor este predominant vegetală, dar se hrănesc și cu pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

sursă: Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *