Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

4 blocuri de locuințe pentru tineri vor fi construite pe strada Târgul Mare din Beiuș

În data de 5 martie 2024, s-a semnat contractul de lucrări pentru proiectul „Construirea de locuințe pentru tineri, în Municipiul Beiuș, județul Bihor” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliența.

Cele 4 blocuri (parter+etaj+mansardă) de locuințe vor fi construite pe strada Târgul Mare (lângă viitoarea creșă) și vor fi construite la standardul nZEB plus – Clădire cu consum de Energie aproape Zero – altfel spus clădiri cu performanță energetică foarte ridicată.

„Casele cu consum aproape zero (nZEB) sunt casele viitorului. Toți parametri energetici a unei case cu consum aproape zero sunt controlabili de la distanță, se stochează și analizează permanent.

Pe lângă efectele benefice pe termen lung asupra mediului, beneficiarii unei case nZEB vor simți avantajele imediate la capitolul costuri de întreținere. Factura unei case cu consum aproape zero are minus în față sau cel puțin zero. De fapt, casa viitorului, casa nZEB nu doar că nu are facturi lunare ci are eventual chiar încasări. Casele nZEB sunt case care folosesc tehnologii inteligente și de aceea, ele au cel mai puțin aer viciat.

Acest proiect vizează construirea a 24 de apartamente pentru tineri – compuse din living, dormitor, bucătărie, baie, hol și 2 balcoane, fiecare apartament având suprafața de aproximativ 60 de mp.

Durata contractului de execuție a lucrărilor este de 12 luni, construcția efectivă urmând a fi demarată în perioada imediat următoare” au anunțat oficalii primăriei Beiuș.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *