Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(INTERVIU) Adrian Morariu: Tradițiile, portul, cântecul și obiceiurile, împreună cu obiectivele turistice și gastronomia locală, ar trebui să fie cartea de vizită a comunei Poieni

Adrian Morariu, fost consilier local în Poieni și secretar al Prefectului de Cluj în perioada 2017-2019, a fost desemnat candidatul PSD Cluj pentru funcția de primar al acestei comune. Într-un interviu pentru Apuseni Info, ne-a împărtășit motivele pentru care a intrat în luptă din nou pentru funcția de primar și a enumerat o parte dintre proiectele sale privind dezvoltarea comunei natale.

Apuseni Info: Ați fost consilier local, secretar în cadrul Prefecturii Cluj sub mandatul Cherecheș, în ultimii ani. Cât v-au ajutat cele două experiențe pentru a înțelege mai bine administrația, inclusiv cea de la nivel de comună.

Adrian Morariu: În calitate de secretar în cadrul Instituției Prefectului Judetului Cluj, am avut ocazia de a interacționa cu toate deconcentratele din județ, am văzut primari implicați și devotați comunităților pe care le reprezintă, am avut ocazia să văd comune mult mai sărace, comparativ cu comuna Poieni, care din puținul lor au reușit să se dezvolte. Am observat faptul că din punct de vedere legistlativ/adminstrativ, primarii au tot sprijinul necesar pentru a dezvolta comunele unde au fost aleși, depinzând doar de implicarea fiecăruia.

În calitate de consilier local, am ținut legatura cu cetățenii din comună, cei care au avut nevoie de un ajutor sau de un sfat m-au contactat și am încercat să le rezolv problemele.

Dacă din punct de vedere al poziției de secretar în cadrul Prefecturii Cluj, am fost acumulat cunoștințe despre modul de funcționare al administrațiilor locale, în calitate de consilier local am fost în contact cu probleme locuitorilor comunei Poieni.

Apuseni Info: Ce vă determină să candidați din nou pentru funcția de primar al comunei Poieni?

Adrian Morariu: Nivelul de dezvoltarea al comunei comparativ cu alte comune, respectiv ambiția și dorința de a transforma comuna Poieni într-un exemplu pozitiv la nivelul județului Cluj și nu numai.

Apuseni Info: Cum evaluați activitatea actualei administrații locale, din ultimii 4 ani?

Adrian Morariu: Cei mai buni evaluatori sunt cetățenii, ei sunt cei mai în măsură să evalueze o administrația locală. Dacă alții au ajuns la stadiul în care nu mai au ce face și accesează proiecte pentru patinoare iar în comuna Poieni încă discutăm, după 16 ani, de lipsa apei potabile și a rețelelor de canalizare, vă dati seama unde ne situăm.

Apuseni Info: Ce probleme persistă în comuna dumneavoastră și ce planuri aveți pentru rezolvarea lor?

Adrian Morariu: Aceleași ca și acum 4,8 sau 12 ani, în continuare există sate fără apă potabilă, fără un sistem de canalizare, chiar și gospodării fără electricitate, în anul 2024! Lucrurile trebuie luate etapizat, de aceea încerc să le prezint oamenilor stadiul actual al lucrărilor, deoarece este vorba de lucrări de milioane de euro, nefinalizate/nerecepționate .

În primul rând trebuie început cu partea de utilități, văzut ce se poate remedia din lucrările începute și nefinalizate/recepționate, respectiv demararea de noi proiecte pentru introducerea utilităților. Asfaltarea străzilor trebuie realizată după ce acestea au fost finalizate și sunt utilizabile, altfel banii plătiți pentru asfalt sunt doar pentru impresionarea electoratului.

Cum spunea primarul dintr-o cunoscută comună din zona Huedinului: florile pe stâlp au venit ca bonus după ce am asigurat utilitățile la toate terenurile intravilan din comună!

Trebuie renovate școlile astfel încât tinerii din comună să nu își mai ducă copii la Huedin, trebuie să atragem investitori pentru crearea de noi locuri de muncă, trebuie obținută finanțarea pentru introducerea rețelei de gaz, trebuie pus la punct dispensarul, Complexul din Poieni, câte și mai câte! Repet, trebuie verificată situația financiară a primăriei, situația lucrărilor, trasă linie și luate pe etape și priorități.

Apuseni Info: Sunteți un susținător al dezvoltării turismului în localitatea dumneavoastră și în zonă în general. Cum poate renaște comuna prin turism?

Adrian Morariu: Trebuie să existe o colaborare între administrația locală și cei care activează în sectorul turismului, lăsate ambițiile și orgoliile deoparte, iar împreună să dezvoltăm un brand turistic local. Avem o zonă superbă, oameni faini, ospitalieri, obiective turistice frumoase, trebuie doar să existe UNITATE. Prin turism se pot crea locuri de muncă și în același timp crește valoarea imobiliarelor, fie că este vorba de terenuri sau case.

Apuseni Info: Ce măsuri considerați că trebuie luate de administrația locală pentru a crea premisele rămânerii tinerilor în localitate și pentru a opri exodul spre centrele universitare sau occident?

Adrian Morariu: Tinerii pleacă spre centrele universitare pentru a se dezvolta profesional și rămân acolo deoarece găsesc anumite oportunități financiare și sociale. Ca și administrație locală trebuie să identificăm nevoile lor și pe cele de bază le știm cu toții: lipsa locurilor de muncă sau a oportunităților de business, educația pentru copii și sistemul de sănătate pentru familie.

Lucurile de muncă se pot crea prin atragerea de investitori, acest lucru îl putem face prin oferirea utilităților necesare – apă, canal, electricitate, respectiv gaz, la care se adaugă posibilitatea de oferii la o chirie modică un teren aflat în proprietatea primăriei. Totodată, prin dezvoltatea turismului, se pot crea noi locuri de muncă, respectiv oportunități de business.

Educația are un rol foarte important în societatea, îți oferă o perspectivă asupra viitorului, de aceea trebuie realizată cea mai bună infrastructură educațională de pe zonă, astfel încât, din lipsă numărului de copii, comuna Poieni să fie prima opțiune în cazul unei reorganizări. Din păcate avem școală care funcționează cu derogare anuală de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, din lipsa de apă potabilă!

Pe lângă medicii de familie, există posibilitatea amenajării spațiului de la fostul dispensar din Poieni, în vederea închirierii spațiului unei clinici private, de ce nu, unde pe baza trimiterii de la medicul de familie, pacienții să își facă analize gratuite, fără a fi nevoie să te deplasezi până la Huedin sau Cluj.

Există posibilitatea de a le oferii inclusiv teren gratuit tinerilor, respectiv piatră sau lemn de construcție în baza autorizaței de construcție. Comuna Poieni are de unde!

Apuseni Info: Înainte de a fi un om politic, sunteți în primul rând o persoană atentă la tot ce este frumos și tradițional în zona dumneavoastră. Dacă ați fi gazda unor invitați, cum ați prezenta localitatea, tradițional și cultural? Ce produse specifice locului le-ați recomanda?

Adrian Morariu: Îmi imaginam zilele trecute un eco-brunch, un eveniment gastronomic la Cetatea de la Bologa, cu o masă mare, plină cu bucate tradiționale, cu peste de pe Valea Drăganului sau  Bologa, cu brânză și caș de la stânele din zonă, cu o roșie gustoasă din gradina unui localnic și o pâine coaptă în cuptor, localnicii îmbrăcați în costume tradiționale, jucând și învățând pe alți participanți jocurile noastre tradiționale, populare. Turiștii străini și orășenii vor să descopere tradițiile zonei, gastronomia și produsele locale, activitățile de pe vremuri, cântecele, dansul și portul tradițional.

Îmi amintesc când eram copil și am fost cu ansamblul condus de familia Pop, la învitația acționarilor olandezi ai Grandemar în Olanda, o experientă unică la acea vârstă, pe care nu o voi uita niciodată, cum stăteau străinii și ne admirau.

Tradițiile, portul, cântecul și obiceiurile, împreună cu obiectivele turistice și gastronomia locală, ar trebui să fie cartea de vizită a comunei noastre! 

Apuseni Info: Cum veți colabora cu consiliul local Poieni, consiliul județean și guvernul, dacă acestea vor avea altă culoare politică?

Adrian Morariu: Toate structurile enumerate de dumneavoastră au rolul de a deservi intereselor cetățenilor. Sunt sigur că atât eu, cât și instituțiile respective, vom colabora pentru dezvoltarea comunei Poieni.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?

Adrian Morariu: Cred cu tărie în 2 principii, onestitate și transparență. În primul rând, ca om trebuie să fi onest, cinstit, corect, iar ca ales local ai datoria să fi și transparent deoarece lucrezi cu banii oamenilor și au tot dreptul să fie informați cum i-ai cheltuit.

Apuseni Info: Un mesaj de final adresat locuitorilor comunei Poieni pentru alegerile din 9 iunie.

Adrian Morariu: Dragi locuitori ai comunei Poieni, am un minus foarte mare, din cauza căruia s-ar putea să pierd alegerile și anul acesta: NU AM FĂCUT, NU FAC ȘI NU O SĂ FAC JOCURILE UNUI GRUP DE INTERESE! În această perioadă, o să auziți că Morariu este rău, că Morariu doar atacă, că mai stiu eu ce a făcut Morariu, spuse de cei cărora le este frică de schimbarea administrației locale actuale, de ce cei care au interese directe să mențină această conducere. În următoarea perioadă o să prezint stadiul actual al lucrărilor de milioane de euro, banii dumneavoastră! Ei consideră că este un atac, deoarece au beneficiat direct de o parte din aceste sume! Am rugămintea să aveți încredere în MINE, deoarece echipa mea sunteți DUMNEAVOASTRĂ și nu grupul de interese! Aveți încredere în schimbare!

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *