Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(VIDEO) Viorel Băltărețu l-a mitraliat pe Emil Boc în ședința de Consiliu Local. Boc și echipa de la primărie sunt acuzați de incompetență și lipsă de transparență!

Viorel Băltărețu, deputat USR de Cluj și totodată contracandidatul primarului Boc la primăria Clujului a fost prezent în ședința de Consiliu Local, de după anunțul oficial al anulării celei de-a doua licitații pentru centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, unde a acuzat administrația locală de lipsă de transparență, reacție și incompetență.

„Am venit astăzi aici pentru că efectiv sunt revoltat de tot ce văd și ceea ce aud și mai ales ceea ce se întâmplă, nu este deloc normal să ajungem aici și știți foarte bine.

Astăzi a confirmat anularea din nou la licitație la centură. În 2021 am lucrat împreună și ne-am străduit să facem un proiect bun pentru cei de aici din Cluj și chiar mi-ați mulțumit (Emil Boc – n.r.) de câteva ori în mod public și in mod privat pentru tot ce am încercat eu să fac și tot ce am reușit să fac la București.

Totuși mă uit astăzi că suntem la a doua încercare de a face o licitație și de a găsi un constructor pentru acest proiect și nu reușim să facem treaba asta. Este revoltător, este un eșec major al administrației dumneavoastră și o spun aici în mai multe calități dar în primul rând o spun în calitate de clujean pentru că stăm și ne sufocăm și ne pierdem timpul în trafic fiecare dintre noi. Nu mai departe de vineri după amiază, probabil că știti și dumneavoastră și vineri seara orașul a fost pur și simplu blocat pentru că nu avem șosele.

Vin și vă spun acum în numele clujenilor că administrația dumneavoatră (a lui Emil Boc – n.r.) a dat dovadă de următoarele lucruri:

1. Lipsă crasă de transparență, faptul că ați dat un anunț oficial că licitația s-a anulat, o spuneți acum, dar azi de dimineața ați dat un anunț numai către câteva ziare, îmi pare foarte rău, nu este un mod normal de a lucra cu cetățeni și cu presa. Faptul că motivul descalificării nu este explicat, l-ați explicat un pic mai devreme dar este o explicație halucinantă, halucinantă oricât ați vrea dumneavoastră să ne explicați că lucrurile stau așa.

2. Lipsă de reacție. Practic ați avut nevoie de cinci luni de zile pentru a da un răspuns negativ și mi-ați spus acum, lucru pe care nu l-am știut, ați spus că oferta a fost cu 30% mai mare decât cea din caietul de sarcini, lucrul ăsta ar fi putut să-l vedeți la momentul respectiv și vă întreb când ați deschis oferta financiară? La câte zile de la momentul finalizării depunerii ofertelor adică 20 noiembrie că atunci ați transmis că se întâmplă lucrurile astea?

Ați mai dat dovadă de încă ceva, de lipsa unui manager de proiect competent. Îmi pare rău să vă spun dar la centura… nu prea vă place să comparăm cu ce se întâmplă la Oradea dar vă dau câteva exemple. la centura Biharia au fost 6 participanți, la inelul metropolitan al Oradiei au fost nouă participanți.

Există constructori în Transilvania dar nu sunt constructori pentru proiecte proaste! Cine răspunde azi pentru anularea acestei licitații? Cine din echipa dumneavoastră trebuie să plece pentru eșecul ăsta? Vă asumați dumneavoastră personal eșecul ăsta? Că văd că tot timpul dați vina pe nu știu care echipa de analiza a licitației. Foarte bine, trebuia să vă alegeți oamenii că sunt din interiorul primăriei dumneavoastră, trebuia să vă alegeți o echipă care să facă analiza asta.

Pierdem ani buni de zile prin tot ceea ce se întâmplă aici, centura asta ați luat-o din 2017, nu reușiți să faceți nimic cu ea doar anulare după anulare. La Podul Garibaldi, la ședința trecută mi-ati spus cumva așa dând vina pe constructori că ați avut patru licitații la care nu se prezenta nimeni. Nu v-ați pus niciodată întrebarea de ce nu s-a prezentat nimeni la proiectele noastre de aici? Sunt atât de bine făcute? Poate valoarea nu-i bună, poate altceva!

Încă un lucru care vreau să vi-l reamintesc și îmi pare rău pentru că chiar aș vrea să discutăm, nu neapărat la ședințele astea, au fost dezbateri și vă aștept la orice dezbatere să discutăm. Când s-a terminat proiectul de studiu de fezabilitate aveam toată centură de la Căpuș și până la după Apahida aproape la Jucu – 1,4 miliarde de euro. Nu ați reușit să găsiți o soluție de finanțare. V-am propus mai multe soluții de finanțare pentru cei 400 de milioane de euro care lipseau și să scoatem toată centura la licitație odată. Ați tăiat-o cu regula de trei simplă și ați împărțit acest proiect din păcate în bucățele și la sfârșit ce ne-am trezit că nu vor să vină constructorii. Trebuie să ne punem o întrebare: De ce nu vin constructorii să lucreze la Cluj? Sunt ei nebuni? Nu vor să lucreze la Cluj? Nu! Nu suntem în stare să facem o licitație să punem prețurile corecte să gândim condițiile corecte știți foarte bine ce spun și îmi pare rău că am ajuns aici, îmi pare rău în special pentru clujeni.

Vă rog tare mult gândiți-vă ce facem și cum facem, am pierdut foarte mult timp, probabil că o să mai pierdem foarte mult timp. Eu nu mai am încredere că puteți să duceți această centură și acest proiect la finalizare” l-a criticat Băltărețu pe Boc în legislativul local.

Pe acest subiect mai puteți citi – Viorel Băltărețu: Centura ocolitoare e prioritatea ZERO a primului meu mandat la Primăria Cluj Napoca

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *