Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Pâncota are din nou o creșă de stat, după mai bine de 30 de ani. Investiție guvernamentală de 1,8 milioane euro în cadrul programului „Sfânta Ana”

Pâncota are din nou o creșă de stat, după mai bine de 30 de ani. Investiție guvernamentală de 1,8 milioane euro în cadrul programului „Sfânta Ana”

După o pauză de peste trei decenii, orașul Pâncota se bucură de redeschiderea unei creșe de stat, realizată prin programul guvernamental „Sfânta Ana”. Este o investiție importantă în infrastructura educațională și socială a localității, menită să sprijine familiile tinere și să răspundă nevoilor tot mai mari de servicii educaționale timpurii.

Inaugurarea oficială a avut loc marți, 2 iulie, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. Creșa din Pâncota este a 26-a construită în România în cadrul programului național „Sfânta Ana” și prima din județul Arad, marcând astfel un moment simbolic pentru comunitate.

Investiția totală este de 1,8 milioane euro, proveniți din bugetul național, la care s-au adăugat contribuțiile Primăriei Pâncota constând în terenul și utilitățile necesare. În județul Arad, programul va duce la crearea a cel puțin 440 de noi locuri în creșe publice, în următorii doi ani.

Primarul orașului Pâncota, Dan Pocriser, a declarat: „Creșa din Pâncota a găzduit marți, 2 iulie, vizita domnului Attila Cseke, Ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, precum și a altor oficialități, prefectul județului Arad, subprefecții județului, președintele CJA, deputatul Petru Farago, consilieri județeni și alți oaspeți de seamă! Momentul a fost marcat de atribuirea numărului “26”, care reprezintă cea de-a 26-a creșă realizată în țara și prima din Județul Arad, prin Programul Guvernamental de Creșe “Sf. Ana”, program derulat prin Compania Națională de Investiții. Mi-au fost alături, așa cum se întâmplă permanent, familia, viceprimarul Ion Boiciuc, colegi din primărie, colegi de partid atât din Pâncota cât și din județ. Țin să mulțumesc tuturor, în mod special președintelui Fifor Mihai, pentru tot sprijinul în acest proiect! În curând va începe procesul de înscriere al copiilor, lucru pe care îl vom anunța din timp și de care se va îngriji conducerea Liceului din Pâncota!”

Această inițiativă reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor sociale și în susținerea comunităților locale prin investiții în educația timpurie. Creșa de la Pâncota este un model de colaborare eficientă între administrația locală și autoritățile centrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *