Altercație violentă în localitatea Aurel Vlaicu: două persoane reținute de polițiștii din Geoagiu
Polițiștii din cadrul Poliția Stațiunii Geoagiu au fost sesizați cu privire la faptul că mai mulți tineri ar fi fost implicați într-o altercație produsă în localitatea Aurel Vlaicu, incidentul degenerând în acte de violență și distrugeri.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în data de 25 decembrie, un grup de tineri ar fi avut un conflict spontan cu doi bărbați. Pe fondul acestuia, cei doi ar fi lovit mai multe persoane și ar fi provocat pagube materiale, fiind avariate trei autoturisme aflate în zonă.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. Ancheta a vizat stabilirea exactă a modului în care s-au desfășurat faptele și a responsabilității fiecărei persoane implicate.
În urma administrării probatoriului, cei doi bărbați implicați, în vârstă de 36, respectiv 26 de ani, domiciliați în Romos și Geoagiu, au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost ulterior depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului care supraveghează urmărirea penală, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.