Un oraș riscă să fie „rupt” în două dacă se prăbușește un pod. Cazacu: „Doamne ferește dacă situația scapă de sub control și podul cedează, Bradul ar fi pur și simplu împărțit în două!”
Municipiul Brad se confruntă cu una dintre cele mai serioase situații de infrastructură din ultimii ani, după ce un pod esențial pentru circulația orașului riscă să fie închis complet din cauza degradării avansate. Este vorba despre podul peste râul Crișul Alb, situat pe strada Horia, o arteră vitală care leagă practic cele două părți ale municipiului.
Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a tras un semnal de alarmă public, explicând gravitatea situației și riscurile majore pentru siguranța cetățenilor. „Avem în perioada imediat următoare a anului 2026 o mare problemă legată de podul peste râul Crișul Alb, care trece pe strada Horia. Am solicitat unor experți să vină și să verifice starea podului. Aceștia au revenit, au făcut fotografii, iar la primele constatări s-ar putea spune că podul are o situație foarte gravă și este posibil să fie interzisă în totalitate circulația cu mașini pe acest pod”, a declarat edilul.
Potrivit evaluărilor preliminare, structura podului este afectată serios, existând riscul ca acesta să nu mai poată fi menținut în circulație. „Ați văzut că cele două margini ale podului stau să cadă în orice clipă. S-ar părea că piciorul care este în apă nu a avut suficient fier beton, iar experții au spus clar că nu mai garantează menținerea acestui pod în circulație”, a precizat primarul.
Situația este cu atât mai critică cu cât, în cazul închiderii totale a podului, municipiul Brad ar putea fi practic „rupt” în două, cu efecte majore asupra traficului, accesului la servicii publice și activităților economice. În acest context, autoritățile locale au solicitat și intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru a evalua riscurile și a lua măsuri rapide.
O speranță vine însă din faptul că un pod nou, construit ca variantă alternativă, este deja realizat în proporție de aproximativ 80%. „Am vorbit cu constructorii și, în prima perioadă a lunii ianuarie-februarie, când condițiile meteo vor permite, va trebui să alocăm sume din bugetul local pentru a finaliza această lucrare, astfel încât circulația să poată fi mutată pe noul pod, în condiții de maximă siguranță. Acest pod vechi este un risc enorm”, a subliniat Florin Cazacu.
În paralel, administrația locală pregătește demersuri la nivel central pentru obținerea fondurilor necesare refacerii complete a vechiului pod. „Voi depune documentațiile necesare la nivel județean și național. Am discutat deja cu Ministrul Administrației, cu Compania Națională de Investiții și inclusiv cu premierul despre necesitatea refacerii podului de pe strada Horia în regim de urgență. Miza este să convingem CNI și Guvernul să aloce banii necesari pentru această lucrare”, a explicat edilul.
Planul autorităților este clar: finalizarea rapidă a podului nou, cu fonduri locale, pentru a asigura continuitatea circulației, urmată de reconstruirea completă a podului vechi cu sprijin guvernamental. „Dacă, Doamne ferește, situația scapă de sub control și podul cedează, orașul ar fi pur și simplu împărțit în două. Este o problemă acută, extrem de importantă, care necesită competență și implicare totală pentru a fi rezolvată”, a concluzionat primarul municipiului Brad.
Autoritățile locale dau asigurări că siguranța cetățenilor este prioritatea absolută și că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a preveni o eventuală tragedie.