Câți bani va primi Clujul în 2026? Clujul, luptă la baionetă cu Timișoara și Oradea. Ce pot învăța actualii parlamentari de la Nicoară, Cătăniciu și Itu?

Câți bani va primi Clujul în 2026? Întrebarea plutește deasupra orașului ca un nor gros de smog politic, în timp ce Clujul se pregătește, cu zâmbetul pe buze și cu dinții strânși, de o luptă la baionetă cu Timișoara și Oradea. Nu e un duel cu floreta, ci o îmbulzeală de cazarmă, unde cine apucă sacul cu bani primul pleacă victorios, iar restul rămân cu discursurile.

Marius Nicoară (3 mandate de senator și fost președinte al CJ Cluj), Steluța Cătăniciu (3 mandate de deputat) și Cornel Itu (3 mandate de deputat) sunt unii dintre cei mai importanți demnitari pe care i-a avut Clujul în legislativul de la București. Longevitatea într-o demnitate parlamentară e o floare rară, crescută mai degrabă pe sol de influență decât strict pe talent politic. Prin urmare, că v-au plăcut sau nu, cei trei au fost campionii de anduranță ai parlamentarismului clujean de după Revoluție, genul de oameni care nu se speriau nici de schimbări de guverne, nici de schimbări de vremuri.

Ce legătură are asta cu Clujul, cu banii ce trebuie aduși la Cluj și cu anul 2026, din moment ce toți trei s-au retras sau au revenit în mediul de afaceri – Nicoară și Itu – iar Cătăniciu s-a întors la avocatură? Are legătură pentru că politica, spre deosebire de viață, nu uită niciodată cine a știut să deschidă uși și cine doar a bătut la ele iar cel 14 parlamentari curenți pot să ia meditații de la cei trei foști demnitari.

Marius Nicoară, un fel de boier modern al Clujului

Marius Nicoară nu a fost genul de politician provenit din activismul de partid trecut prin UTC/UASCR, ci un fel de boier al Clujului, căruia îi plăcea politica, dar preferabil făcută dintr-un fotoliu al comodității, cu mâna pe brațul scaunului, nu pe lopată.

Cred că istoria recentă e, pe alocuri, nedreaptă cu Marius Nicoară, fiindcă o parte consistentă din dezvoltarea Clujului i se datorează: parcurile industriale Tetarom, aducerea unor investitori importanți în oraș și alte mutări care au împins județul înainte. În același timp, puterea lui politică a fost mereu dublată de puterea din mediul de business, în special prin Banca Transilvania (fondator și acționar) și prin amiciția cu Horia Ciorcilă, bine cunoscută și reconfirmată și după ieșirea lui din Parlament, odată cu alegerea în Consiliul de Supraveghere al Transilvania Investments Alliance (fosta SIF Transilvania), probabil unul dintre primele cinci fonduri de investiții autohtone, cu plasamente în turism, imobiliare, energie și finanțe. Chiar dacă la Cluj Nicoară pare, astăzi, aproape uitat, rămâne ancorat în structurile financiare de la București și lasă și o moștenire politică în județ: Mircea Abrudean, crescut în „parohia” fostului lider al PNL Cluj, și Dan Tarcea, apropiat al său timp de mulți ani.

Cu excepția lui Emil Boc și a lui Ioan Rus, Marius Nicoară a fost unul dintre politicienii care aveau ușile deschise la București aproape permanent și care, atunci când considera, putea să tragă pentru Cluj: bani guvernamentali, influență, numiri politice. E greu de înțeles cum niște conexiuni financiare pot domina relațiile politice, dar realitatea e simplă și cinică: întotdeauna economia a bătut pușca.

Nicoară a mișcat lucruri la vremea lui, la care astăzi unii nici nu visează. Amintiți-vă doar de pozele cu el și Emil Boc din 2004, când, sub Alianța D.A., Emil Boc câștiga primăria: fără Nicoară și PNL, e greu de crezut că Boc ar fi putut câștiga în fața lui Ioan Rus.

Și, ca un ultim indiciu despre prezent: dacă mai sus v-am amintit că i-a fost mentor politic lui Mircea Abrudean, să nu uitați că a fost mulți ani în relații bune cu Ilie Bolojan, fiind, la un moment dat, președinți de filială județeană în același timp – PNL Cluj și PNL Bihor. În politică, asemenea suprapuneri nu sunt întâmplări; sunt semne de hartă, ca niște săgeți care arată unde se mută centrul de greutate.

Cornel Itu, omul care a susținut permanent zona Dejului

În vara lui 2016 am făcut greșeala să cred că Cornel poate fi înlocuit ca deputat în zona Dejului. A fost o eroare de calcul, iar corecția mi-a fost livrată chiar de Cornel: susținerea necondiționată a candidaturii sale de către toți primarii PSD din comunele zonei Dejului. Un verdict mai clar nici că se putea.

Nu aveți idee cât de agresiv și constant trăgea Cornel Itu în birourile județene ale PSD Cluj pentru zona Dej, alături de primarul Costan Morar care mai mereu a obținut victorii zdrobitoare în municipiul Dej. În vremurile în care politica nu era controlată de rețelele de socializare, ci de primari, iar partidele birocratice – PSD și PNL – erau profund condiționate de forța din teritoriu, Itu împingea ușile cu umărul. Încerca să aducă cât mai mulți bani pentru drumuri, canalizări, rețele de apă, trotuare; practic, a contribuit la scoaterea acelui crâmpei de lume, zona Dejului, din noroaie, la propriu, nu metaforic. E suficient să verificați sumele primite de zona Dejului prin PNDL 1 și PNDL 2 și veți rămâne cu mâinile în cap.

Este de ajuns să priviți harta politică a zonei ca să vedeți câți dintre primarii de comune au ajuns în funcție pe mâna lui Itu: unii au rămas până la final în PSD, alții au traversat strada în 2020, spre PNL. Influența a bătut culoarea politică.

Cornel a fost un om de partid, oricât de prăfuit ar suna asta astăzi. La vremea respectivă, era maximul pe care zona Dejului îl putea produce politic. Pun de pe acum rămășag că, în următoarea jumătate de secol, zona nu va mai da un deputat de Dej cu trei mandate.

Nu vă mai ascund faptul că, la fiecare creionare a bugetului național, la început de an, Itu era prezent cu jalba în mână, fie la premierii PSD, fie la Ponta, fie la Dragnea – nu conta cine era la butoane. Important era că era exasperant de activ în încercarea de a trage fonduri spre zona sa.

Ce-i drept, Cornel avea și școala veche: înțelegerea din priviri și strângerea de mână. Un traseu de la UTC la PUNR și, în final, la PSD. Nu uitați că era văr prin alianță cu Ioan Rus și prieten cu toată floarea UTC-istă și UASCR-istă, de la Emil Boc la Alexandru Irimie, din administrația publică până la UTCN sau UMF Cluj, și până pe cărările Mitropoliei Clujului, unde Cornel a fost mereu bine primit și susținut. Știți de ce? Pentru că știa să livreze.

Steluța Cătăniciu, greu de ucis!

Avocatul și politicianul Steluța Cătăniciu a fost, fără exagerare, cel mai mare supraviețuitor parlamentar al Clujului, un fel de Bruce Willis în Die Hard. A câștigat primul mandat de deputat în 2012, pe uninominal, contra lui Daniel Buda – o victorie uriașă, aproape neverosimilă pentru acel context. De acolo și-a croit și și-a continuat drumul în politică luând în spate, ca pe un rucsac prea greu, un partid mic – ALDE Cluj – cu care, totuși, a reușit să obțină al doilea mandat de deputat.

Pot spune fără rezerve că Steluța, pe lângă faptul că era un partener corect de dialog și un om de cuvânt, a fost, în toți anii de după părăsirea bărcii PD, o opoziție sinceră, consecventă și incomodă față de tot ce a însemnat PD și PD-L la Cluj. Nu o opoziție de decor, ci una care mușca, care incomoda și care nu se ascundea după perdele de discursuri.

Să reziști 12 ani în Parlament, fără un vehicul politic relevant, fără un partid mare care să te împingă din spate, este o performanță în sine, aproape un sport extrem al politicii. Din postura de lider al ALDE Cluj, Steluța Cătăniciu a obținut pentru formațiunea lui Tăriceanu, la nivel local, mai mult decât valora acel partid în realitate, la scară națională. A scos apă din piatră seacă, voturi dintr-un rezervor aproape gol.

Sunt curios care dintre actualii parlamentari, cu excepția lui Csoma Botond, va reuși să lege trei mandate consecutive. Istoria recentă nu e deloc generoasă cu astfel de exemple.

Steluța a știut să negocieze, să supraviețuiască și să plece la timp. Iar astăzi s-a întors acolo de unde a plecat și unde s-a format ca om: avocatura. Un cerc închis elegant, dar și un semn clar că, uneori, cea mai bună retragere este cea făcută în picioare.

Dar revin la problema de fond, cea care arde ca o rană deschisă sub toate aceste analize: câți bani va primi Clujul în 2026?

Emil Boc își va consuma toată muniția politică pentru două proiecte pe care și le-a asumat de la A la Z și de la care nu mai are voie să dea înapoi: centura Clujului și metroul. Sunt pariurile lui totale, gloanțele trase fără plasă de siguranță. În paralel, Alin Tișe, aflat într-o relație complicată, aproape tensionată, cu propriul partid, are la rândul său două cereri ferme adresate Bucureștiului: Spitalul de Copii Monobloc și Institutul de Transplant Multiorgan. Proiecte grele, cu miză uriașă, dar și cu concurență pe măsură.

Pe de altă parte, ca să explic introducerea amplă de mai sus, Clujul are 14 parlamentari în care își pune toată speranța pentru aducerea banilor odată cu construcția bugetului de stat. Nu voi vorbi despre cei trei parlamentari AUR și nici despre Aurora-Tasica Simu, pentru că, din postura de aleși ai opoziției, nu pot mișca mare lucru în această ecuație bugetară.

De la tinerii PNL așteptările sunt mari, poate chiar periculos de mari: în frunte cu Mircea Abrudean, urmat de Radu Moisin și Ovidiu Cîmpean. Cele mai mari speranțe se leagă de Abrudean, pentru că este lângă Ilie Bolojan și, pragmatic vorbind, este clujeanul cu cea mai relevantă funcție la nivel național. Moisin și Cîmpean trebuie să-și individualizeze propriul parcurs și destin politic, separat de cel al primarului Emil Boc iar anul 2026 poate fi o bună oportunitate pentru a-și demonstra utilitatea pentru Cluj.

Dacă mă întrebați pe mine, cei trei au o sarcină ingrată, pentru că contextul politic nu mai ajută Clujul. Pentru prima dată, PNL Cluj nu mai este organizația-fanion a liberalilor la nivel național. Indiferent dacă îți plăcea sau nu de Boc ori de Tișe, la nivel central nu puteai să nu te împiedici de ei: Clujul era cel mai important oraș condus de un liberal din România, perla coroanei administrative liberale. Astăzi însă, după victoria lui Ciucu la București, cireașa de pe tort a devenit PNL București, iar negocierea pe bani nu mai pornește din Ardeal, ci din Capitală.

Mai mult, Clujul se mai lovește de o problemă majoră: apariția unui actor urban cu atuuri politice considerabile – Timișoara. Orașul se află în două realități noi și periculoase pentru Cluj. Prima: are doi lideri importanți ai coaliției de guvernare, doi președinți de partide parlamentare – Grindeanu la PSD (cu tot ce va însemna asta pentru finanțările din sănătate, având un ministru timișorean) și Fritz la USR, care este, totodată, primarul Timișoarei. Dacă în ultimii douăzeci de ani la Cluj a funcționat prietenia PNL-PSD, cunoscută drept Grupul de la Cluj – Emil Boc – prietenie care a adus multe finanțări guvernamentale –, astăzi la Timișoara funcționează o amiciție contra naturii PSD-USR, Fritz–Simonis, cu Grindeanu în umbră.

A doua realitate a Timișoarei este ieșirea României din logica de frontieră: odată cu intrarea în spațiul Schengen și căderea granițelor, Timișoara renunță la mentalitatea de oraș de graniță și intră într-o nouă etapă de dezvoltare, ceea ce va amplifica inevitabil spiritul concurențial față de Cluj.

Și apoi, chiar credeți că Ilie Bolojan, având frâiele în mână, va neglija Bihorul? Nu, fraților. Va direcționa mai multe fonduri spre orașul de pe Crișul Repede. Să nu uităm că multe dintre investițiile din Bihor și Oradea au fost realizate și cu bani guvernamentali, nu doar cu fonduri europene sau împrumuturi.

Prin urmare, având în vedere că PNL conduce atât județul, cât și municipiul, pe umerii lui Abrudean, Moisin și Cîmpean apasă o responsabilitate enormă, dar și o provocare politică pe măsură.

Dacă privesc spre PSD, nu văd nimic solid. Remus Lăpușan, deși bine intenționat și harnic, nu are căpăstrul deciziei în mâini. Puterea reală este la Vasile Dîncu, care nu și-a manifestat niciodată clar influența în direcția Clujului. PSD-ului clujean îi lipsește un Ioan Rus, un lider cu greutate reală la nivel central și un Remus Lăpușan încărcat cu putere de decizie de la nivel central.

La nivel de USR, Clujul ar avea nevoie de investiții în zona mediului și a apelor, iar aici Oana Murariu și Ciprian Rus pot să-și asume aducerea unor fonduri. Oana Murariu este deja la al doilea mandat de deputat și are o dublă misiune: pe de o parte, să-și consolideze scorul județean și să găsească alternative competitive pentru Primăria Clujului și, de ce nu, pentru Consiliul Județean în 2028; pe de altă parte, alături de Ciprian Rus, să susțină Clujul în bătălia directă pentru banii guvernamentali cu Timișoara lui Fritz.

Nu în ultimul rând, în zona Turzii, cred că deputatul Rigman poate face front comun cu parlamentarii liberali pentru atragerea unor fonduri suplimentare în sudul județului.

Despre Csoma Botond și UDMR, care, după părerea mea, este astăzi cel mai relevant politician-parlamentar de la București după Mircea Abrudean, voi reveni într-o scriere dedicată amicului Csoma Botond.

Concluzie lui 2025 pentru 2026: Clujul, între nostalgie, foame de bani și un front deschis cu Timișoara, Oradea și… București

Privind tabloul în ansamblu, Clujul intră în 2026 nu ca favorit, ci ca un greu obosit al politicii naționale, un oraș mare cu reflexe vechi, care încă mizează pe reputație într-o competiție în care alții joacă deja pe forță brută și alianțe reci.

În acest context, Clujul nu mai poate miza doar pe tradiție, pe branding și pe amintirea unor vremuri în care Clujul făcea și desfăcea bugete. Astăzi, centrul de greutate s-a mutat, iar banii nu mai vin din reflex, ci doar din presiune politică reală. Fără parlamentari capabili să joace dur, fără negocieri făcute cu cuțitul pe masă, Clujul riscă să rămână orașul care vorbește frumos despre viitor, în timp ce alții îl construiesc.

Să vedem ce vor învăța cei 14 de la Nicoară, Cătăniciu și Itu.